Alexandar Vucici, ales preşedinte al Serbiei din primul tur

Data publicării:
GettyImages Aleksandar Vucic premier Serbia
Foto: GettyImages

Victorie fără emoţii pentru fostul premier al Serbiei, la alegerile pentru postul de preşedinte al ţării.

Aleksandar Vucici - premier Serbia-GettyImages-458039412 08072015
Foto: Guliver GettyImages

Potrivit unui institut de sondare a opiniei publice, Alexandar Vucici a fost ales preşedinte al Serbiei chiar din primul tur de scrutin, cu 55 la sută din voturi. Candidatul situat pe locul al doilea a obţinut doar 16 procente din voturile exprimate.

Este pentru prima dată de când Serbia este stat independent când un preşedinte este ales în primul tur de scrutin.

În vârstă de 47 de ani, Alexandar Vucici s-a făcut remarcat ca politician ultranaţionalist, însă apoi şi-a mai domolit pornirile politice şi a devenit un centrist pro-european, mai ales după ce a fost desemnat premier, în urmă cu trei ani.

El nu a avut practic adversari în alegerile prezidenţiale, deşi oponenţii săi l-au acuzat că riscă să devină un preşedinte autoritar.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri