Sari la conținut

Ambasadorul Olandei: Investitorii străini merg în altă parte dacă în România nu există predictibilitate

Ceea ce văd investitorii olandezi într-o ţară precum România, sunt oportunităţile enorme şi trebuie să ştie că aceste oportunităţi vor fi la fel şi anul viitor şi că există predictibilitate când vine vorba despre sistemul de taxe. Dacă această predictibilitate nu este acolo, investitorii merg în altă parte”. Declaraţia îi aparţine ambasadorului olandez la Bucureşti, Stella Ronner-Grubačić, şi a fost făcută într-un interviu acordat Cristinei Cileacu.

România trece prin transformări profunde. Aşa numita „revoluţie fiscală" făcută de guvernul ţării a provocat nemulţumiri mari în rândul populaţiei, care a protestat înainte de aprobarea noilor măsuri fiscale şi continuă să o facă. Calculele prezentate de reprezentanţii guvernamentali nu sunt convingătoare şi este în continuare neclar cum vor fi afectate veniturile şi aşa reduse ale românilor. Modificările sunt contestate puternic şi de mediul de afaceri. Pe lângă codul fiscal, guvernanţii au în vedere şi schimbări ale pachetului de legi de justiţie.

Cristina Cileacu: Dna ambasador, bine aţi venit la Paşaport diplomatic.

Stella Ronner-Grubačić: Mulţumesc.

Cristina Cileacu: Am văzut că au fost proteste în toată România şi ceea ce îi nemulţumea pe oameni erau măsurile fiscale pe care vor să le impună autorităţile noastre. Cum vor afecta aceste măsuri investiţiile olandeze din România?

Stella Ronner-Grubačić: Este acelaşi lucru şi pentru investitorii olandezi, pentru alţi investitori străini, dar şi pentru investitorii români. Ceea ce o să auzi întotdeauna de la investitori, indiferent de ţara din care sunt, ceea ce caută ei este stabilitatea. Stabilitate şi predictibilitate. Una este bineînţeles foarte legată de cealaltă. Investitorii sunt mulţumiţi când ştiu de pe acum la ce să se aştepte într-un an de acum înainte, ce pot aştepta şi pe termen mai lung. Ceea ce văd ei într-o ţară precum România, investitorii olandezi văd oportunităţi enorme şi trebuie să ştie că aceste oportunităţi vor fi la fel şi anul viitor şi că există predictibilitate când vine vorba despre sistemul de taxe. Dacă această predictibilitate nu este acolo, investitorii merg în altă parte. Este cumva un lucru foarte simplu.

Cristina Cileacu: Au investitorii olandezi din România astfel de intenţii? Ştiţi ceva despre aşa ceva până acum?

Stella Ronner-Grubačić: Nu, de aceea am spus ceea ce am spus. Companiile olandeze încă văd un potenţial suficient pentru a face afaceri în această ţară, nu degeaba suntem primul investitor străin aici şi avem 4600 de companii care investesc din Olanda. Deci sunt încă aceste posibilităţi, care vor continua să fie folosite atât timp cât va fi această predictibilitate necesară în mediul de afaceri.

Cristina Cileacu: O altă problemă de care românii nu sunt foarte mulţumiţi şi împotriva căreia protestează este pachetul de legi pentru justiţie, de asemenea în modificări din partea actualului guvern. Credeţi că dacă aceste legi vor fi schimbate vor avea un impact major asupra imaginii României?

Stella Ronner-Grubačić: Pachetul pentru justiţie este suficient de cuprinzător şi are atât de multe elemente, încât nu ar fi foarte deştept din partea mea să exprim în câteva propoziţii o opinie despre acest lucru. Ce este foarte important când vine vorba despre acest subiect, acest pachet de legi şi acest lucru este ceva ce am discutat cu diferiţi oficiali români, bineînţeles, este faptul că în cele din urmă este sistemul integral de stat de drept care trebuie să rămână la locul lui. La acest lucru ne uităm şi dacă ne referim la întrebarea ta anterioară. De acest lucru avem nevoie pentru a fi siguri că o ţară oferă stabilitatea necesară. În primul rând pentru proprii cetăţeni, bineînţeles. Unde suntem acum? Pachetul de legi a intrat în procedurile parlamentare, sunt nerăbdătoare să văd rezultatele acestor discuţii din parlament, pentru a fi în stare să îmi fac o idee generală despre ceea ce urmează să fie implementat, ca să îmi exprim opiniile despre aceste lucruri şi nu despre propunerile care sunt acum pe masă. Nu este cazul ca eu să comentez despre ele acum.

Dacă ar fi să facem un fel de „fişă a postului" ideală pentru un guvern democratic, pe primul loc în listă sunt responsabilităţile faţă de cetăţenii ţării, oricare ar fi ea. Deşi acestea variază de la un stat la altul, guvernul este instituţia care, prin ceea ce face, adică prin legile şi măsurile adoptate, are grijă de populaţie. Adică, o protejează de interferenţe exterioare, deci îi oferă siguranţă şi are ca obiective asigurarea bunăstării şi stabilităţii generale. Dacă sistemul este bine reglat şi regulile din „fişa postului" sunt respectate, o ţară poate funcţiona şi fără guvern. Exemplul ireal vine din Olanda, unde timp de 208 zile, cât partidele care au câştigat alegerile au negociat formarea unei coaliţii noi pentru conducere, lucrurile au decurs după planurile făcute de vechiul executiv. A auzit cineva de vreo criză în regat în tot acest timp?

Cristina Cileacu: Regatul Ţărilor de Jos a avut alegeri în martie şi aţi reuşit să formaţi un guvern în noiembrie, anul acesta. Cum poate funcţiona o ţară, fără guvern, pentru o perioadă aşa de mare de timp?

Stella Ronner-Grubačić: În sensul legal al cuvântului, guvernul pe care l-am avut în această perioadă de timp, este unul care a avut grijă de toate, în mod evident. Asta înseamnă că pot lucra ca un guvern normal, cu singura excepţie că nu pot lua vreo decizie care ar avea implicaţii financiare uriaşe pentru guvernele viitoare. Deci, lucrează mai mult sau mai puţin normal, dar desigur, într-o manieră mai practică şi în sensul cuvântului, cred că spune multe despre cultura olandeză şi chiar despre natura lor. Într-un fel arată pragmatismul nostru, noi toţi ştim că trebuie să ne mişcăm, să înaintăm şi nevoia de a lua decizii, de a duce munca mai departe este destul de mult în propriul nostru ADN acest fel de a face lucrurile. Şi la toate acestea, aş mai adăuga că de asemenea se vede cât de conştienţi suntem de nevoia de a lua decizii care implică o majoritate largă, un număr mare de oameni, în parlament, cu toate partidele politice, acest lucru întăreşte decizia şi implementarea ei devine mai simplă. Dar, da, lucrurile au mers mai departe destul de normal, aş spune.

Cristina Cileacu: Deci nu aţi avut căderi în anumite domenii sau lucruri de acest gen.

Stella Ronner-Grubačić: Nu, deloc. Încă o dată, atât timp cât guvernul se ţine de ceea ce este în mod general agreat de perioada de dinainte şi nu deviază financiar într-un mod substanţial, pot continua să ia decizii. Bineînţeles, ce nu poţi aştepta şi ce nu ar fi normal să faci în aceste perioade intermediare, sunt schimbările majore în sistem, cum ar fi sistemul de taxe sau în educaţie sau în sănătate. Acestea trebuie luate de miniştri care îşi asumă mandate, pentru că, încă o dată, pentru că sunt implicaţii financiare uriaşe legate de regulă de aceste schimbări de sistem.

Reprezentanţii partidelor de extremă dreaptă din Europa au participat la alegerile din diferite state şi, chiar dacă nu au câştigat prea mult în procente, au reuşit să îşi impună membrii în parlamentele din ţările lor. Ideile pe care le promovează sunt profund antieuropene: resping migranţii, susţin naţionalismul, separatismul, vor să iasă din Uniunea Europeană şi aşa mai departe. Este neclar în programele politicienilor de extremă dreaptă care sunt măsurile concrete propuse de ei pentru a transforma societăţile într-unele mult mai prospere.

Cristina Cileacu: Aţi spus că fiecare partid participă la conducerea ţării, dar în parlamentul dvs. este de asemenea şi un partid considerat de extremă dreaptă şi dacă ne uităm spre întreaga Europă de vest putem vedea acest gen de partide prezente şi în alte parlamente. De ce oamenii, mai ales cei din partea de vest a Europei au această tendinţă de a alege extrema dreaptă, după ce atât de mulţi ani au făcut parte din această construcţie numită Uniunea Europeană?

Stella Ronner-Grubačić: Nici măcar nu mai sunt sigură dacă putem vorbi doar despre, sau în mod specific, despre extrema dreaptă. Ceea ce vedem, desigur, este creşterea, nu doar în Olanda, dar şi în alte ţări europene, a partidelor populiste, partide care apelează la oameni din diferite motive. Dar ceea ce le caracterizează sau ceea ce le uneşte, le unifică este faptul că într-un număr de ţări europene am văzut că oamenii au început să pună sub semnul întrebării identitatea ţării lor, a culturii, a limbii lor. Se simt ameninţaţi de diferite lucruri, de atacurile teroriste pe care le-am văzut recent în toată Europa, dar şi de influxul de oameni care vin din afară într-o manieră foarte necontrolată. Iar acest lucru pune sub semnul întrebării sentimentul securităţii pentru ei, binele lor viitor. Oamenii au început să se întrebe dacă, în cazul de faţă Olanda, va continua să fie ţara pe care o cunosc ei de mult. Indiferent dacă ne place sau nu, aceasta este parte din democraţie de asemenea şi întotdeauna iau poziţia conform căreia este mai bine ca aceste sentimente justificate, sunt frici legitime, reprezintă fricile legitime ale oamenilor, trebuie să fie canalizate şi este mai bine să fie canalizate într-un partid politic, decât să se manifeste în altă parte. Deci, este ceva de care trebuie să fim conştienţi, şi trebuie să nu le îndepărtăm, ci să le poziţionăm undeva astfel încât să fim în stare să le discutăm cu cei implicaţi şi cu cei la care aceste partide se raportează, din diferite motive.

Unitatea membrilor Uniunii Europene se manifestă diferit în funcţie de situaţiile care se dezbat. Dezacordul de opinii face parte din sistemul democratic. Dar când lipsa de armonie în dezbateri se traduce prin încălcarea unor valori fundamentale ale democraţiei, atunci trebuie să apară sancţiunile. Doar că cele impuse de Uniunea Europeană ţărilor membre care încalcă regulile generale nu s-au dovedit prea eficiente până acum.

Cristina Cileacu: Sunt ţări în Europa de est, de exemplu, diverşi lideri, să nu numim pe nimeni, care preferă să nu fie de acord cu diferite decizii luate de Uniunea Europeană în funcţie de valorile europene, dar dacă este în regulă pentru ei de pildă să ia nişte bani de la UE, nu mai este nicio problemă, vor merge aşa cum s-a decis. Deci, cum poţi fi membru când este bine pentru tine şi ai avantaje şi să nu fii membru când trebuie să îţi asumi o responsabilitate pentru a ajuta Uniunea Europeană să meargă mai departe?

Stella Ronner-Grubačić: Ai dreptate să subliniezi că bineînţeles, când ne uităm a Uniunea Europeană este un fel de casă în care trăim toţi şi de aceea, ca în oricare altă casă obişnuită, sunt anumite reguli pe care trebuie să le respecte fiecare membru al familiei. Nu sunt de acord, într-o oarecare măsură, cu ceea ce ai spus şi anume că îşi permit să participe la anumite lucruri şi să nu participe la altceva, decât dacă nu vorbim despre cadrul formal de lucru care există în Uniunea Europeană, când ţările pot decide să aibă o clauză de neparticipare. Dar, dacă nu este vorba despre asta, atunci ţările sunt legate de soluţiile pe care le găsim împreună şi de deciziile pe care le luăm împreună. Şi dacă deviaţiile despre care vorbeai sunt prea mari, atunci în acest gen de cazuri chiar vedem Comisia Europeană că începe cel puţin să trimită măcar avertismente. Deci există un cadru în care ne este permis sau în care trebuie să găsim aceste decizii comune, aceste agende comune.

Cristina Cileacu: Da, dar aceste măsuri nu prea au efect. Putem vedea ţări în partea de est a Europei unde de pildă, libertatea presei este distrusă. Deci, dacă aceste avertismente ale Consiliului Europei nu funcţionează, care va fi pasul următor? Ceva trebuie făcut.

Stella Ronner-Grubačić: Nu sunt sigură că nu funcţionează, aşa cum spui tu. Nu tot ceea ce discutăm noi acum este public, sunt desigur discuţii care au loc în Consiliu, care nu au loc la vedere, ca să spun aşa. Şi până la urmă trebuie să încercăm să facem aceste lucruri împreună. Ar trebui să fim toţi conştienţi că dacă sunt ţări care „pierd direcţia", trebuie ca noi toţi să fim capabili să le aducem pe calea cea bună şi să încercăm să le convingem că trebuie să urmăm acelaşi drum împreună. Nu suntem una dintre acele ţări care crede că diferenţele sunt atât de mari încât ar putea să afecteze valorile europene. Trebuie să rămânem şi să lucrăm împreună pentru a ne asigura că păstrăm aceste valori europene. Şi trebuie să aducem alte ţări în pe calea europeană pentru a face acest lucru şi cred că aceasta este o parte importantă a proiectului european.

Zona Schengen rămâne în continuare de neatins pentru România şi Bulgaria. Chiar dacă preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, vorbeşte despre tratament egal pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, Olanda continuă să se opună admiterii ţării noastre şi a vecinilor de la sud de Dunăre în Schengen. Iar decizia sa este susţinută şi de alte ţări puternice din blocul comunitar.

Cristina Cileacu: O altă parte importantă a proiectului european este şi zona Schengen, şi zona euro. În ceea ce priveşte zona Schengen, premierul dvs, secondat de miniştrii de externe ai Germaniei şi Austriei, a spus că nu vor permite încă, ca România şi Bulgaria să facă parte din zona Schengen. De ce încă se întâmplă asta?

Stella Ronner-Grubačić: Poziţia olandezilor este aceeaşi de câţiva ani şi anume că România trebuie să îndeplinească toate criteriile când vine vorba despre statul de drept şi de lupta împotriva corupţiei. Ne menţinem poziţia, vedem progrese mari şi am spus deja că un număr mare de policitieni olandezi au remarcat asta. Credem că este promiţător şi vrem să încurajăm România să continuie pe această cale, ca să parcurgă, aşa cum a spus Frans Timmermans, ultima sută de metri înainte de final. Este de asemenea corect să spunem că între timp vedem alte ţări arătând spre faptul că discuţiile de la Bruxelles în acest moment, începute de când a apărut criza migraţiei acum aproape 2 ani, au mers înspre direcţia reformării zonei Schengen. Deci aceasta este de asemenea ceva ce tocmai se întâmplă şi complică discuţia mai mult decât a fost până acum.

Cristina Cileacu: Dar criza refugiaţilor este încă nerezolvată în Europa şi am vorbit mai devreme despre anumiţi lideri care au o poziţie specială exact în situaţii ca aceasta. Cum poate deci Europa să construiască politici unitare pentru migraţie şi controlul refugiaţilor dacă este această distanţă între opiniilor diferiţilor lideri?

Stella Ronner-Grubačić: Nu vreau ca acest lucru să sune ca şi cum ar fi uşor de rezolvat, pentru că nu este. Ştii şi tu asta, o ştiu şi eu. Este o decizie foarte dură, dacă luăm în considerare şi faptul că ţări diferite au nu doar diferite interese, pentru că unele sunt mai mult de tranzit, altele sunt ţări de destinaţie, dar de asemenea pentru că anumite ţări au o perspectivă istorică şi culturală diferită. Trebuie să ne asigurăm, aşa cum ai spus în întrebare, că anumite îngrijorări şi interese sunt integral asumate. Nu putem să facem situaţia mai uşoară decât aşa cum este în realitate. Este o situaţie dură pe care o avem de rezolvat. Nu putem să subestimăm ce impact are într-o societate, dacă vorbim de exemplu despre Olanda, când mii de oameni vin în ţara ta într-o manieră necontrolată şi au un impact puternic asupra capacităţii de a-i primi în adăposturi care trebuie create sau găsite. Are un impact asupra societăţii noastre, nu doar pe termen scurt şi imediat, dar şi pe termen lung, iar acest lucru înseamnă că oamenii încep să se întrebe ce va însemna acest lucru pentru viitorul lor, pentru sistemul nostru de educaţie, pentru sistemul nostru de sănătate, pentru că trebuie să ai grijă de toţi aceşti oameni. Asta este diferenţa faţă de ceea ce au de înfruntat alte ţări. Iar când ne aşezăm la masa europeană trebuie să adunăm toate acestea la un loc şi nu este nicio altă soluţie decât să apelăm la solidaritatea comună pentru a rezolva situaţia. Şi nu avem nicio altă cale decât aceea de a vorbi unii cu alţii şi să încercăm să construim aceste soluţii comune şi să venim cu răspunsuri comune.