Amintiri din 1957: tratatul care a pus bazele UE a avut pagini goale

Data actualizării: Data publicării:
Traité_CEE_signatures
Foto: Wikipedia

Cele şase state fondatoare ale Uniunii Europene au aprobat oficial Tratatul de la Roma, punând bazele blocului comunitar, în urmă cu aproximativ 60 de ani, semnând o serie de pagini goale, relatează AFP citată de News.ro.

Traité_CEE_signatures
Foto: Wikipedia

Povestea remarcabilă a zilei care a marcat o piatră de temelie în istoria europeană a fost dezvăluită de corespondentul britanic David Willey, într-un interviu pentru AFP TV, înainte de ceremoniile organizate sâmbătă la Roma la 60 de ani de la semnarea acordului.

Willey, un reporter de 24 de ani la semnare, a fost trimis de agenţia Reuters să acopere un eveniment de care presa britanică nu era foarte interesată.

„Eram începător în redacţie (…), nu o considerau o poveste importantă”, îşi aminteşte Willey, care a lucrat ca jurnalist BBC la Roma şi Vatican timp de 35 de ani.

Tratatul care a creat ceea ce se numea atunci Comunitatea Economică Europeană (CEE) a fost semnat pe 25 martie 1957, de Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda şi Germania de Vest. 

Marea Britanie, care nu a avut nimic de-a face nici cu Tratatul de la Roma, nici cu acordul semnat în aceeaşi zi pentru crearea Comunităţii Europene pentru Energie Atomică, nu a fost consultată şi nici nu a fost interesată de evenimente.

„The Times i-a acordat o treime de coloană pe pagina a opta”, îşi aminteşte Willey.

TRATATUL ARUNCAT LA GUNOI

„Am aflat după aceea că Tratatul de la Roma, documentul original, a avut pagini goale, pentru că tratatul a fost pus la punct foarte repede, iar italienii nu erau foarte organizaţi, astfel că documentul în sine a trebuit completat după aceea”, a spus fostul reporter Reuters.

Albert Breuer, unul dintre organizatorii ceremoniei de semnare, a confirmat informaţia pe un site UE. „Nu am putut tipări la timp decât prima şi ultima pagină din două volume groase. Între ele nu era nimic altceva decât pagini goale”, a scris el.

Potrivit lui, vina nu a fost a italienilor, ci a autorităţilor elveţiene, care au întârziat trenul care aducea documentele la Roma, dar şi a oamenilor de serviciu din clădirea din Roma unde experţii lucrau, care au confundat proiectele de acord cu gunoi şi le-au aruncat.

Treaty_of_Rome

Tratatul a fost semnat în Sala degli Orazi e Curiazi a Palazzo dei Conservatori, unul dintre palatele renascentiste din Piazza del Campidoglio, proiectată de Michelangelo.

Willey, în vârstă de 84 de ani, îşi aminteşte încă de scena din urmă cu 60 de ani: diplomaţi stăteau sub rescele maiestuoase care prezentau bătălia epică dintre şase luptători.

„Toată lumea era îmbrăcat destul de formal, în costume negre. S-au ţinut multe discursuri”, a spus el râzând şi precizând că în acea perioadă era „foarte puţină securitate, foarte puţină birocraţie”. „Pur şi simplu am mers şi am văzut semnarea”, a adăugat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri