Sari la conținut

Angela Merkel: Cred că am acţionat corect după atacuri

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: „Aceste atacuri sunt şocante şi deprimante. Au fost încălcate tabuurile vieţii civilizate, atacurile au avut loc în locuri în care oricare dintre noi ar fi putut fi. Doi dintre atacatori, responsabili pentru atacurile din Wurzburg şi Ansbach, au intrat la noi în ţară ca refugiaţi. Iar acest lucru este o batjocură la adresa ţării care i-a primit şi aş vrea să adaug - fără să conteze dacă au venit cu valul de migranţi dinainte sau de după septembrie anul trecut - că este o batjocură la adresa celor care îi ajută, a voluntarilor, a oamenilor cărora le pasă atât de mult de refugiaţi. Este o batjocură la adresa multor altor refugiaţi care îşi caută adăpost din cauza violenţelor şi a războiului şi care vor să trăiască în pace, într-o ţară străină, după ce au pierdut tot.

Cancelarul Germaniei susține că „teroriştii vor să ne facă să pierdem din vedere ceea ce este important pentru noi, să elimine unitatea şi simţul de comunitate şi să ne altereze modul nostru de viaţă, deschiderea noastră şi dorinţa noastră de a primi oameni care au nevoie de ajutor. Ei seamănă ură şi teamă între culturi şi între religii. Suntem cu totul împotriva acestor lucruri.

După întâlnirea miniştrilor însărcinaţi cu securitatea, Angela Merkel a ieşit şi a vorbit detaliat. „În lumina noilor evoluţii, am hotărât să ies cu declaraţii astăzi şi cred că am acţionat responsabil şi corect. Astăzi sunt la fel de convinsă ca anul trecut că putem face faţă acestui test istoric, în vremuri de globalizare. Putem face faţă şi am realizat deja foarte multe în ultimele 11 luni. În consecinţă, vom depăşi noile provocări legate de terorismul islamist, vom lua măsurile necesare şi suntem hotărâţi să oferim siguranţă cetăţenilor noştri şi să rezolvăm problema integrării.”

„Ne confruntăm cu noi ameninţări din partea unor indivizi care nu se aflau în atenţia autorităţilor înainte să-şi comită crimele. Acest lucru înseamnă că avem nevoie de un sistem de avertizare timpurie mai bun, care să alerteze autorităţile în momentul în care există indicii de radicalizare în timpul procesului de acordare a azilului sau de integrare a migranţilor”, conchide cancelarul Germaniei, Angela Merkel.