Sari la conținut
News Alert

Angela Merkel vrea restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei, cu includerea Crimeei

Cancelarul german Angela Merkel

 "Anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în martie 2014 a fost o încălcare gravă a reglementărilor internaţionale, periclitând ordinea pacifistă a Europei", a declarat Angela Merkel, potrivit The New York Times.

"Este important ca, în pofida acestei situaţii, să lucrăm pentru găsirea unei soluţii politice şi să nu încetăm eforturile până când nu va fi restabilită integritatea teritorială a Ucrainei, cu includerea Crimeei", a adăugat cancelarul german.

Dacă va fi necesar, Uniunea Europeană este pregătită să impună noi sancţiuni Rusiei. "Nu vrem noi sancţiuni. Dar, dacă nu va fi o altă cale, va trebui să le aplicăm", a atras atenţia Angela Merkel.

La rândul său, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a cerut aplicarea de noi sancţiuni Rusiei dacă armistiţiul din Ucraina, în vigoare din 15 februarie, nu va fi respectat. "Sper că, în cazul în care armistiţiul nu va fi respectat, liderii europeni vor atrage atenţia că sancţiunile contra Rusiei ar putea fi intensificate", a spus Petro Poroşenko.

Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în martie 2014, după înlăturarea, pe fondul protestelor, a regimului prorus ucrainean condus de Viktor Ianukovici. Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014 în regiunile Doneţk şi Lugansk, s-a soldat până acum cu peste 6.000 de morţi.