Sari la conținut

Arme europene în Orientul Mijlociu. Cum profită Franţa de cursa înarmării

Francois Hollande a semnat ieri acordul prin care Qatarul va cumpăra 24 de avioane franţuzeşti Rafale pentru 6 miliarde de euro. Acest nou contract se va adăuga celor deja aflate în desfăşurare. De la începutul anului exporturile de arme ale Franţei au depăşit 15 miliarde de euro. Este cel mai ridicat nivel din ultimii ani.

Sunt însă din ce în ce mai multe voci care critică amabilitatea cu care administraţia de la Paris livrează arme către ţări cu o reputaţie îndoielnică în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului. Şi cu Arabia Saudită, Franţa dezvoltă o relaţie tot mai profitabilă.

Saudiţii au devenit anul trecut cei mai mari importatori de armament din lume. Firma de cercetare de piaţă IHS arată că anul trecut Arabia Saudită şi-a sporit cheltuielile cu achiziţiile de arme cu 54%.

Ca urmare a legăturilor diplomatice tot mai strânse, Franţa se află în pozitia ideală pentru a profita de ceea ce analiştii numesc o cursă a înarmării în Orientul Mijlociu. Deciziile politice ale Franţei au fertilizat solul pentru afacerile cu arme de astăzi. Franţa a sprijinit ideea unei intervenţii militare împotriva regimului Bashar al Assad din Siria, unul dintre rivalii principali ai saudiţilor.

Tot Franţa a fost printre cele mai vocale ţări în încercarea de a opri programul nuclear al Iranului, un alt rival important al saudiţilor.

Iar recent la intervenţia Arabiei Saudite în Yemen, ministrul francez de externe a venit personal în vizită pentru a arăta susţinerea Parisului pentru atacurile militare ale saudiţilor.

Experţii avertizează că afluxul de arme în Orientul Mijlociu nu face decât să înrăutăţească şi mai mult relaţiile dintr-o regiune deja fracturată de conflicte.

Petrolul, chiar şi la actualul preţ redus, le permite acestor ţări să se înarmeze rapid, dar nu neapărat pentru a se proteja.

În aceste zone însă livrează arme şi americanii, englezii si germanii în vreme ce Rusia înarmează cealaltă tabără: Iranul. Înarmarea însă s-ar putea transforma brusc într-un conflict de proporţii.

Dar potenţialele pericole din viitor nu influenţează deloc deciziile din prezent. Franţa încearcă să îşi rezolve problemele pe care le are astăzi. Şomajul de pildă e la un nivel record. 3 milioane şi jumătate de francezi nu au slujbă, iar exportul de arme numai în acest an a creat 30 de mii de locuri de muncă. Părţile bune sunt greu de ignorat în acest moment, cele rele rămân pentru mai târziu.