ATAC TERORIST PARIS. VIDEO: Unul dintre suspecți a fost subiect de documentar

Data publicării:
fratii cautati in atacul din franta-1

Suspecţii, fraţii Cherif şi Said Kouachi, în vârstă de 32 şi respectiv 34 de ani, au un trecut tulbure. Mezinul are un dosar impresionant şi chiar a fost subiectul unui reportaj despre teroriştii născuţi în Franţa în care spunea că este pregătit să moară în luptă. Supranumit Abu Issen, Cherif a făcut parte dintr-o reţea de recrutare de terorişti. Sub autoritatea unui aşa-zis „emir”, reţeaua selecta şi trimitea combatanţi în Irak pentru a se alătura Al-Qaida.

„Aceşti indivizi erau supravegheaţi, dar situaţia lor făcea obiectul unei acţiuni juridice”, a spus ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve.

În 2008, Cherif Kouachi a fost arestat şi condamnat la trei ani de închisoare, jumătate cu suspendare. La scurt timp, numele său a apărut într-un alt dosar, după tentativa de evadare a unui islamist algerian, condamnat la închisoare pe viaţă pentru implicarea în atentatele de la metroul din Paris, în 1995. Serviciile de securitate franceze spun că Cherif şi fratele său Said au fost în Siria, de unde au revenit anul trecut. Vecinii săi din oraşul Reims sunt consternaţi de veştile despre fraţii Kouachi.

Dacă este adevărat că s-a purtat în acest fel, este dezgustător. Eu locuiesc aici de 33 de ani şi nu am avut nicio problemă, dar el a locuit aici de un an şi jumătate, obişnuia să plece dimineaţa şi nu îl mai vedeam toată ziua, spune Abdel-Khader Sahraoui, vecin cu Said Kouachi.

Între timp, ies la iveală poveşti de film. Unul dintre jurnalişti a scăpat teafăr pentru că a lipsit ieri de la şedinţa fatală. Fusese învoit ca să participe la o înmormântare. Astăzi a mers în studioul unei televiziuni şi i-a încurajat pe francezi.

Au tras în oameni care erau într-o şedinţă de redacţie împotriva rasismului. Era întâlnirea de miercuri dimineaţă. Am venit aici pentru a spune că revista va continua să apară pentru că ei (n.r. teroriştii) nu au câştigat şi că Charbe, Cabu, Wolaski, Bernard Maris, Honore, Elsa, Tignous, Mustafa... garda care a fost doborâtă este în amintirea noastră. Nu au murit pentru nimic şi nu există nici o ură faţă de musulmani... Toată lumea, fiecare, acasă la el, în fiecare zi, trebuie să ţină în viaţă valorile republicii”, a spus Patrick Pelloux, jurnalist la Charlie Hebdo.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri