Sari la conținut

Atacuri teroriste în 2015: Ţintele au fost jurnaliştii incomozi şi turiştii străini

Experţii în securitate spun că cei de la Statul Islamic au învăţat multe de la Al Qaeda. Din 1999, de când a fost înfiinţat ISIS, şi până în 2013, gruparea s-a concentrat pe acţiuni în zona Siriei, Irakului şi a Pakistanului.

De la începutul lui 2015, ISIS e un pericol concret.

Paris, 7 ianuarie

Jurnaliştii revistei satirice Charlie Hebdo se pregătesc de şedinţa de sumar, când două persoane înarmate atacă sediul redacţiei. Teroriştii ucid cu sânge rece doi poliţişti şi 10 jurnalişti. Franţa intră în stare de alertă. Autorităţile îi identifică pe atacatori - doi islamişti radicali, fraţii Said şi Cherif Kouachi. Aceştia sunt încolţiţi, la două zile de la atac, în clădirea unei firme de lângă Paris şi sunt ucişi într-un schimb de focuri cu forţele de ordine. Atentatul de la Charlie Hebdo a fost revendicat de gruparea Al Qaeda din Peninsula Arabică.

Paris, 9 ianuarie 2015

Tot la Paris, la două zile de atacul de la Charlie Hebdo, un alt islamist radical, Amedy Koulibaly, intră într-un magazin evreiesc, ucide patru persoane şi ia cel puţin 10 ostatici. Criza se încheie după patru ore, cu eliberarea ostaticilor şi uciderea teroristului. Franţa impune măsuri speciale de securitate. Pe 11 ianuarie, la Paris, a avut loc un marş de amploare împotriva terorismului, la care participă zeci de mii de oameni şi zeci de oficiali din întreaga lume.

Belgia, ianuarie 2015

Tot în ianuarie, în Belgia, forţele de ordine au lansat o amplă operaţiune antiteroristă în regiunile din apropierea capitalei Bruxelles. Au fost reţinuţi doi terorişti islamişti, iar un al treilea a fost rănit în schimbul de focuri cu poliţiştii. Potrivit anchetatorilor, reţeaua islamistă pregătea atacuri teroriste în Belgia.

Copenhaga, februarie 2015

O persoană a fost ucisă şi trei rănite, după ce un bărbat a deschis focul într-o cafenea unde avea loc o dezbatere despre libertatea de exprimare.

„Dintr-o dată s-a auzit un zgomot infernal. Ne-am dat seama că este un atac armat. Agenţii de pază au reacţionat imediat şi ne-au zis să ieşim. Am auzit focuri de armă, am auzit aproximativ 20-30”, a povestit un martor.

Potrivit autorităţilor, atacatorul a tras cel puţin 30 de focuri de armă. La câteva ore de la acest atac, un alt bărbat necunoscut a deschis focul şi a ucis un paznic de la Marea Sinagogă din Copenhaga.

Tunis, 18 martie 2015

Un atac sângeros a avut loc pe 18 martie, la Muzeul Bardo din capitala Tunisiei. Cel puţin doi bărbaţi înarmaţi au ucis 21 de oameni, printre care 18 turişti străini, care vizitau muzeul. Atacul a fost revendicat de Statul Islamic.

Sousse, 26 iunie 2015

Tot turiştii străini au fost ţinta unui alt atac în Tunisia, în staţiunea Sousse, de la Marea Mediterană, în iunie. Un tunisian înarmat, adept al Statului Islamic, a ucis 38 de turişti pe o plajă.

Cel mai recent atac a avut loc vineri, într-un tren în Franţa. După acesta, mai multe state europene au intrat în stare de alertă, iar unii oficiali europeni au evocat chiar suspendarea acordului Schengen, de liberă circulaţie, pentru a preveni comiterea unor noi atentate.