Atentat la Nisa. Un motociclist a încercat să oprească, din mers, camionul

Data publicării:
nisa camion 1-1

„Eram în balcon la un hotel cu vedere spre Promenade des Anglais și am văzut oameni care mergeau să sărbătorească 14 Iulie, apoi dintr-odată un camion s-a îndreptat în direcția mulțimii. El conducea foarte încet, ceea ce era surprinzător. După el s-a luat un motociclist, care circula în spatele lui și care a încercat să-l depășească și chiar să deschidă portiera dinspre partea șoferului camionului. Motociclistul a căzut însă sub roțile camionului”, a povestit pentru AFP Richard Gutjahr.

Jurnalistul a făcut și o înregistrare video a momentului cu smartphone-ul său, utilizată de canalul public german ARD. Richard Gutjahr a mai spus că a văzut și momentul în care doi polițiști au deschis focul asupra camionului.

„Am văzut, de asemenea, doi polițiști care trăgeau asupra camionului. Și, în acel moment, șoferul camionului început să circule cu viteză și a intrat în zigzag în mulțime. Apoi, timp de 15-20 de secunde s-au auzit tirurile mai multor arme”, a continuat el, precizând că scena la care el a fost martor a durat în total „60 de secunde, nu mai mult''. 

El a adăugat că a coborât apoi în stradă, unde a văzut cum oamenii erau cuprinși de panică și că 12 corpuri neînsuflețite zăceau pe pământ.

Cel puțin 84 de persoane au fost ucise în acest nou atentat sângeros în Franța. Cel puțin doi copii sunt morți și alți peste 50 sunt spitalizați.

Citiți și:
Atentat la Nisa. Traseul camionului ucigaș  
Papa Francisc condamnă atacul de la Nisa
Mărturia despre atac a unui român aflat la Nisa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...