Sari la conținut

ATENTATE LA PARIS | Mărturii din infern

„Au fost scene de groază. Unde te uitai vedeai oameni pe jos, împuşcaţi în cap, oameni morţi peste tot.”, spune Amelie, supravieţuitoare a atacului.

Am auzit zgomot de petarde sau cel puţin aşa am crezut. Ne-am întors şi am văzut doi tipi tineri, nu aveau mai mult de 25 de ani, înarmaţi cu Kalaşnikov. Ne-au spus să ne întindem pe jos, unul dintre ei gesticula întruna să facem asta. Ne-am întins pe jos, cu toţii am făcut asta. Eu eram acoperit complet de alţi oameni, iar ei (atacatorii, n.red.) continuau să tragă.”, povestește Jerome Bartelemy, supravieţuitor al atacului.

Am văzut doi oameni cu arme automate care trăgeau în mulţime. Aşa că ne-am pus la pământ. Erau panică, ţipete. Focuri de armă se trăgeau în continuare. Oamenii stăteau pe jos şi teroriştii trăgeau în ei.”, spune Frederic Nowak, spune supravieţuitor la sala Bataclan.

Sylvestre, un alt supravieţuitor povestește: „Priviţi, acesta este telefonul care a încasat glonţul şi care m-a salvat. Dacă nu se întâmpla aşa, aş fi fost lovit în cap. Gloanţe m-au lovit și în pantof. De aceea am un pansament acolo. Şi aici (în abdomen - n.red.) am fost lovit. Am fost pansat. Jacheta de pe mine a amortizat impactul. Sincer, este un miracol. Nu doresc nimănui să treacă prin aşa ceva.”

Mi-a spus: Am crezut că sunt mort, m-am prefăcut mort. Un terorist a vrut să verifice dacă este mort şi l-a lovit în picior. Tatăl meu a icnit un pic, dar el l-a lăsat în pace. Bărbatul l-a mai lovit a doua oară şi apoi a treia oară. Ce s-a întâmplat după aceea? Bărbatul s-a oprit lângă el, a tras cu arma la 30 de centimetri de capul său. Bărbatul de lângă el a fost împuşcat.”, a spus Valentine Philonenko, fiica unui supravieţuitor din Bataclan.

80 de mii de oameni erau pe Stade de France, la amicalul dintre Franţa şi Germania. Printre ei şi un jurnalist francez care a povestit pentru Digi24 momentele pe care le-a trăit pe stadion când a auzit exploziile şi cum şi-a luat fiul de opt ani în braţe şi a fugit.

„Eram cu fiul meu de 8 ani la stadion şi la minutul 20 am auzit o primă explozie şi toată lumea s-a întrebat ce se întâmplă. Chiar jucătorii pe teren s-au oprit din joc câteva secunde. Am zis că e o întreprindere în zonă care a explodat. Nu ştiam.”, spune acesta.

Au urmat alte două explozii pe durata partidei. La finalul meciului, oamenii au coborât pe gazon. Peste aproape o oră, când zona a fost securizată, oamenilor li s-a permis să părăsească stadionul.

Mathieu Sarfati, martor al atacurilor, povestește: „Eram panicaţi! Nu ştiam ce se întâmplă! Era poliţie peste tot, ca la stadion, dar mai mult încă şi nu spuneau nimic, decât "Plecaţi, plecaţi!".”

Alt punct fierbinte al Parisului - Teatrul Bataclan. Martor a fost şi un român stabilit de 15 ani în Franţa. Daniel Rotaru a povestit în direct la Digi24 cum arăta centrul metropolei aseară. „Eram în stradă cu prieteni de-ai mei, la o sută de metri de Bataclan, am auzit ce s-a întâmplat şi am plecat repede acasă, iar poliţia ne-a spus să ne închidem în apartamente şi să nu ieşim în stradă”, spune acesta.

„Este stare de război, sunt victime pe jos, sunt ambulanţe, străzile sunt blocate de poliţie.”, a mai adăugat Daniel Rotaru.

Jurnaliştii români din Paris urmăresc, la rândul lor, situaţia.

Francezii aşteaptă o situaţie exactă a ce s-a întâmplat aseară. Vor vrea să ştie câţi morţi şi răniţi sunt, dacă statul francez e pregătit să facă faţă unor asemenea atentate, dacă viaţa lor e în siguranţă, dacă se pot deplasa”, spune Mihaela Antoche, jurnalistă romancă stabilită în Franţa.

Atacurile de la Paris reprezintă cea mai mare tragedie de acest gen din istoria Franţei.