Avion prăbușit. Dan Andrei, specialist in aviație, explică cine are dreptul să examineze cutiile negre

Data publicării:
fragment din avion-1

Echipele de salvare ar fi recuperat o a doua cutie neagră de la locul tragediei. Informația vine de la Reuters, care citează martori. Autoritățile ucrainiene nu au făcut un anunț oficial până în acest moment. Joi, la scurt timp după prăbușirea Boeingului 777, separatiștii au anunțat că au recuperat ambele cutii negre pe care le vor preda autorităților ruse.

Rebelii proruşi care deţin controlul asupra zonei din estul Ucrainei au mai anunţat că ar fi dispuşi să instituie un armistiţiu pe termen scurt pentru a permite recuperarea cadavrelor. Anunțul a fost făcut de liderul autoproclamatei 'Republici Populare Doneţk', Aleksandr Borodai.

 „Nicio ipoteză nu poate fi eliminată, (...) deja încep să se clarifice și se îndreaptă către aceea potrivit căreia avionul a fost doborât. Asistăm la diseminarea unor armamente, necontrolată, dar care poate genera evoluții teroriste pentru că asemenea echipamente performante, în mâinile unor interesați în diverse domenii și destabilizări, poate să ducă la așa ceva, iar acest lucru este îngrijorător pentru situația națională”, a avertizat Dan Andrei.

El a trecut în revistă câteva ipoteze ale prăbușirii avionului: lansare accidentală a rachetei, lansare intenționată, lovirea cu o dronă, lovirea cu o altă aeronavă, doborârea avionului de către un avion, adică cu o rachetă aer-aer, sau pur și simplu să fi avut o problemă care să-l fi dezintegrat.

Potrivit legislației, investigarea accidentelor aviatice este de competenţa statelor de recurență, adică a statelor pe teritoriul cărora se întâmplă accidentele. „Acest atribut revine Ucrainei care poate să coopteze reprezentanți ai statului de înmatriculare, de certificare a aeronavei, după cum şi reprezentanți ai statelor care au avut pasageri la bord, ca să se elimine orice suspiciune legată de corectitudinea investigaţiei”, a explicat specialistul. În ceea ce privește cutiile negre, faptul de a se fi recuperat de altcineva, în speță de separatiști, nu îndreptățește niciun stat să utilizeze datele de acolo în afara reglementării internaționale stabilite și validate de alte state, a subliniat expertul.

„Regulile astea au fost ratificate de toate statele şi este corect ca cutiile negre să ajungă în mâinile deţinătorilor lor de drept”, a punctat Dan Andrei.

Urmăriți-i comentariile în materialul video de mai sus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...