Sari la conținut

Avion prăbușit în Ucraina. Rebelii au furat și au folosit cardurile de credit și telefoanele victimelor

În Olanda a început între timp anevoiosul proces de identificare a victimelor. 114 sicrie au fost repatriate până acum, dar procedura recuperării tuturor rămăşiţelor umane şi identificării lor poate dura câteva luni de zile, au anunţat experţii.

Alte 74 de sicrie cu victimele tragediei din Ucraina au ajuns în Olanda. Ca şi primele 40, şi acestea au fost transportate într-un centru specializat, unde a început procesul de identificare. Între timp, locul prăbuşirii avionului, de lângă Doneţk, nu a fost securizat nici până acum.

„Încă nu am avut parte de o anchetă în adevăratul sens al cuvântului în zona unde a căzut avionul. Şi nici nu vom avea, cât timp zona este controlată de oameni înarmaţi care nu au niciun interes ca această anchetă să aibă loc”, a declarat Tony Abbott, premierul Australiei.

Chinul rudelor celor aflaţi la bord continuă, însă. Oamenii se confruntă acum cu o nouă problemă - separatiştii proruşi au furat şi folosit cardurile de credit şi telefoanele celor aflaţi la bord, fapt confirmat de un sud-african, al cărui cumnat era în avion.

(Sora mea, n.red. ) i-a anulat cărţile de credit pentru că oamenii le folosesc acolo, în Ucraina. E de neimaginat! Nu pot concepe aşa ceva!”, a declarat Shane Hattingh, cumnatul unei victime. „Nu mă surprinde că şi-au bătut joc în modul ăsta de victime, asta m-a enervat atât de mult, încât nici măcar nu pot descrie...”, a adăugat el.

Între timp, rebelii au recunoscut că deţin rachete sol-aer de tip BUK, cu care ar fi fost doborât avionul malaezian.

Primim ajutor din partea cetăţenilor ruşi. Primim ajutor din partea întregului popor rus. Sunt voluntari care ni se alătură. Apropo de asta, vreau să vă reamintesc că şi eu sunt din Mosocova, sunt rus. Nu sunt din Donbass. Am venit aici ca voluntar”, a spus Aleksandr Borodai, premierul autoproclamatei republici Doneţk. „Bineînţeles că am multe cunoştinţe în serviciile secrete. Ca fiecare om care are legătură cu elita societăţii”, a continuat el.

298 de oameni, dintre care 193 de olandezi, se aflau la bordul avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, care a fost doborât de o rachetă sol-aer într-o zonă controlată de separtiştii ucraineni.