Sari la conținut

Birchall: România își va prezenta candidatura pentru a găzdui, la București, Agenția Europeană pentru Medicamente

România își va prezenta candidatura pentru a găzdui, la București, Agenția Europeană pentru Medicamente, aflată în prezent la Londra, a anunțat, miercuri, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, potrivit Agerpres. În acest sens, în ședința de miercuri a Guvernului, a fost adoptat un memorandum.

ana birchall govro

"În contextul apropierii datei la care Marea Britanie va notifica formal intenția de ieșire din Uniunea Europeană — ne așteptăm cu toții să aibă loc săptămâna viitoare—, una dintre deciziile care va trebui formulată la nivelul Uniunii Europene se referă la relocarea agențiilor europene care își au în acest moment sediul în Marea Britanie. Pentru noi este o realitate că la 10 ani de la intrarea noastră în Uniunea Europeană România nu găzduiește, în prezent, niciun sediu al unei agenții europene", a declarat Ana Birchall, la Palatul Victoria.

Printre beneficiile aduse de prezența unei agenții europene în România se numără, potrivit lui Birchall, creșterea vizibilității externe a țării noastre, crearea de locuri de muncă și stimularea investițiilor.

Potrivit ministrului, concurența pentru găzduirea acestei agenții este "acerbă", iar decizia va fi luată la Bruxelles.

Întrebată care sunt competitorii României, Birchall a răspuns: "Sunt foarte multe alte state din Uniunea Europeană. (...) Peste 20, în momentul de față. (...) Fiecare stat are șansa sa. (...) România dispune de o foarte bună industrie farmaceutică. (...) Există un principiu și o regulă la nivelul Uniunii Europene, ca (...) fiecare stat membru să aibă cel puțin o agenție europeană. (...) O să încercăm să facem alianțele necesare, astfel încât să putem să avem și succes".

În ceea ce privește costurile care ar putea fi necesare pentru găzduirea acestei agenții, Birchall a precizat că bugetul este susținut de către Uniunea Europeană. "Fiecare agenție europeană are un buget propriu, care este finanțat de către Uniunea Europeană", a mai afirmat Birchall.