Sari la conținut
News Alert

Blocaj în portul britanic Dover. Cozi de zeci de km la îmbarcarea pe feriboturile către Franţa 

Pe colinele din Kent se întind cât vezi cu ochii cozi de maşini şi camioane. Drumul duce spre portul Dover de unde pleacă feriboturile spre Franţa, dar coloana nu s-a mişcat de câteva ore.

Scenariul se repetă pentru a treia zi consecutiv spre frustrarea britanicilor care şi-au petrecut prima noapte de concediu în maşină şi a transportatorilor care au ratat termene limită de livrări.

După atacul terorist de la Nisa, controalele la frontierele Franţei sunt şi mai stricte. Doar că numărul angajaţilor este acelaşi, iar fluxul de turişti mai mare. Vameşii britanici au promis că vor oferi asistenţă colegilor din ţara vecină.

Nemulţumiţi sunt şi agenţii de transport cu feribotul. Din cauza blocajului de la vamă, rezervările au fost date peste cap, iar ambarcaţiunile au plecat mai mult goale. Situaţia ar putea reveni la normal la începutul săptămânii.