Sari la conținut

Bloomberg: Se fărâmă autostrăzile din Germania

Anul trecut, în Germania s-au format 570.000 de ambuteiaje. E destul de mult pentru o țară care raportat la suprafață și populație, are cea mai dezvoltată rețea de drumuri din lume. În plus, numărul ambuteiajelor este tot mai mare și de la un an la altul, creșterea este de 20%. Paradoxal, cele mai multe probleme sunt în Vestul Germaniei, acolo unde o parte dintre autostrăzi au fost construite sau modernizate în anii 60. În Est în schimb, autoritățile comuniste nu au investit prea mult în infrastructura de transport și autostrăzile din această regiune au fost reparate sau pur si simplu construite de la zero în anii 90, după Reunificarea Germaniei.

Cei de la Bloomberg au mai constatat că investițiile publice germane în infrastructura de transport au scăzut foarte mult. În 2000, statul cheltuia echivalentul a 12 miliarde de euro. În plină criză economică însă, investițiile în drumuri și căi ferate au fost tăiate la jumătate.

Dar mai sunt și alte efecte, căci în 2015, construcțiile de tot felul au ajuns să contribuie la Produsul Intern Brut cu 4,3 procente. Ca termen de comparație, turismul, ramura care nu are neapărat o tradiție deosebită în Germania, contribuie la PIB cu 4,5 procente.

Cei care au conceput drumurile acum jumătate de secol pur și simplu nu s-au gândit că vor exista atât de multe mașini. Cele mai multe poduri au fost concepute să reziste unui trafic de 40.000 de autovehicule pe zi, dar în zonele puternic industrializare acest nivel este depășit chiar și de 4 ori. Conform ministerului transporturilor din Germania, aproape jumătate dintre poduri erau deteriorate și 20 la sută dintre autostrăzi aveau nevoie de reparații. Raportat la rețeaua de drumuri autostrăzi a Germaniei, asta înseamnă cam 2.600 de kilometri. Reparațiile au început deja, dar asta înseamnă că sunt zone unde nu existau restricții de viteză, se poate circula acum cu cel 60 de kilometri la ora. Asta când nu se stă bară la bară.

Mai există un motiv pentru care reparațiile și construcția de noi drumuri bate pasul pe loc. 48% din teritoriul Germaniei a fost declarat sub o formă sau alta arie protejată. Doar Slovenia stă mai bine la acest capitol, însă protejarea mediului are un preț. Pentru orice reparație sau construcție nouă e nevoie de mai multe avize și de respectarea unor reguli stricte.