Boris Johnson îndeamnă la proteste în faţa Ambasadei ruse din Londra

Data actualizării: Data publicării:
The Foreign Secretary Meets With The Syrian High Negotiations Committee
Boris Johnson. Foto: Guliver / GettyImages

Ministrul britanic de Externe Boris Johnson a îndemnat activişti împotriva războiului, marţi, în cadrul unei dezbateri parlamentare cu privire la rolul Moscovei în bombardamentele din Siria, să manifesteze în faţa Ambasadei Rusiei din Londra, relatează AFP, citată de News.ro.

The Foreign Secretary Meets With The Syrian High Negotiations Committee
Foto: Guliver/GettyImages

„Aş vrea să văd manifestaţii în faţa Ambasadei Rusiei”, a declarat Johnson în faţa deputaţilor britanici.

El a apreciat că „se epuizează rezervele de idignare” faţă de raidurile ruse de la Alep.

De asemenea, Johnson a subliniat că „toate probele disponibile” indică o responsabilitate rusă în bombardarea unui convoi umanitar din Siria, relatează The Associated Press.

Rusia „riscă să devină o naţiune paria” din cauza acţiunilor sale în Siria, a declarat şeful diplomaţiei britanice în Camera Comunelor.

Johnson, care nu a semnalat vreo acţiune nouă împotriva Moscovei, şi-a exprimat speranţa că ruşii vor putea să fie convinşi „să facă ceea ce trebuie” şi să susţină un armistiţiu veritabil.

Sute de oameni au fost ucişi în atacuri aeriene asupra părţii aflate sub controlul rebelilor a Alepului, după prăbuşirea unui armistiţiu de o săptămână.

Moscova este un aliat-cheie al preşedintelui sirian Bashar al-Assad în acest război complex care devastează ţara de cinci ani şi jumătate.

Parlamentarul conservator Andrew Mitchell a comparat atacurile siriene şi ruse asupra Alepului cu bombardamentul de la Guernica, în timpul războiului civil din Spania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri