Sari la conținut

Brexit| Aliații Marii Britanii trag un semnal de alarmă: „Dezertorii nu vor fi primiți înapoi cu brațele deschise” 

Principalii aliaţi ai Marii Britanii s-au declarat pentru rămânerea în UE

Un lucru cert este că, dacă Marea Britanie va părăsi UE, grupările naţionalist extremiste de pretutindeni vor jubila şi vor prinde şi mai mult curaj, iar adversarii din afara Uniunii vor deschide sticle de şampanie.

De aici şi presiunea imensă pe umerii premierului David Cameron care l-a chemat inclusiv pe Barack Obama să-l ajute să-i convingă pe britanici că este rău cu rău, dar mai rău fără rău. La finele lunii aprilie, preşedintele Statelor Unite ale Americii a venit la Londra, şi le-a spus franc englezilor că odată ce-ar ieşi din Uniunea Europeană, s-ar termina şi relaţia privilegiată cu SUA și toate acordurile dintre cele două puteri ar trebui renegociate. Washingtonul nu este deloc încântat că aliatul său principal în Europa, şi anume Londra, ar putea să renunţe la statutul de lider în cadrul Uniunii Europene.

„Prietenia noastră înseamnă ca eu să fiu sincer şi să vă spun ce cred: sincer vorbind, rezultatul acestei decizii este de mare interes pentru Statele Unite, pentru că ne afectează şi nouă viitorul. Statele Unite vor drept partener un Regat Unit puternic. Iar Regatul Unit are cea mai bună poziţie, când ajută la conducerea unei Europe puternice”, a spus președintele Barack Obama în timpul vizitei sale la Londra.

Comentariul preşedintelui american a fost cel mai direct mesaj proeuropean transmis britanicilor de către un lider străin. Şi nu orice lider. Însuşi conducătorul celei mai mari democraţii a lumii. Un astfel de îndemn a stârnit reacţii furibunde în tabăra antieuropeană, pe motiv că Barack Obama se amestecă în treburile interne ale Marii Britanii şi, din postura sa, oferă un avantaj nedrept celor care promovează un viitor european.

Declarațiile lui Barack Obama nu au fost nici pe departe singulare. Dimpotrivă, mai marii lumii nu văd alt loc mai potrivit pentru Marea Britanie pe scena mondială, decât în arhitectura Uniunii Europene. De fapt, numai ideea că Regatul Unit ar putea să-şi aleagă alt drum a împins imaginaţia responsabililor europeni către cele mai negre scenarii.

„Nu vreau să vă sperii, dar trebuie să spun adevărul. Vor exista consecinţe dacă Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană. Nu vreau să spun că totul se va prăbuşi, nu vreau să rămân în acestă viziune catastrofală, dar vor exista consecinţe”, a spus președintele francez Francois Hollande.

„Europa este bântuită de ameninţarea unei destrămări. Nu ne-am dat seama că oamenii obişnuiţi, cetăţenii Europei, nu ne împărtăşesc entuziasmul. Dezamăgiţi de marile planuri de viitor, ne cer să ne ocupăm de realitatea prezentului mai eficient decât am făcut-o până acum”, a adăugat președintele Consiliului European, Donald Tusk.

Rezervat în faţa camerelor de luat vederi, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost cât se poate de acid în interviurile pentru presa scrisă de fiecare dată când era întrebat de referendumul din Marea Britanie.

„Dacă britanicii vor vota „nu", viaţa în Uniunea Europeană nu va mai fi la fel. Regatul Unit va trebui să accepte să fie tratat ca o ţară terţă. Sunt sigur că dezertorii nu vor fi primiţi înapoi cu braţele deschise", a afirmat Jean-Claude Juncker într-un interviu acordat în aprilie pentru ziarul Le Monde.

Totuși, a rămas întipărită în memoria britanicilor o declaraţie făcută tot de el, anul trecut, când se negocia intens pentru reformarea Uniunii Europene.

„Avem nevoie de Marea Britanie. Dar eu personal nu cred că Marea Britanie are nevoie de Uniunea Europeană”, a spus Jean Claude Jucker.

Naţionaliştii europeni au speculat momentul vulnerabil al Uniunii

Exponenţii noului val naţionalist de pe cele două maluri ale Atlanticului au speculat momentul de ezitare din Uniunea Europeană. Într-un interviu pentru Digi24, Marine Le Pen, preşedintele formaţiunii de extremă dreapta Frontul Naţional, a transmis că, dacă ar ajunge la conducerea Franţei, ar urma exemplul Marii Britanii.

„Popoarele din ţările UE au impresia că Uniunea Europeană se construieşte fără voinţa lor, ba chiar împotriva voinţei lor, iar acest sentiment devine insuportabil pentru diverse naţiuni. Doresc să aplicăm şi noi actuala procedură din Marea Britanie. Dacă voi fi aleasă, doresc organizarea unui referendum deoarece cred că francezii au dreptul să-şi spună părerea despre Uniunea Europeană”, a spus Marine Le Pen.

Din SUA, republicanul Donald Trump a intrat în dezbatere mai mult pentru a-i face opoziţie lui Barack Obama, dar şi declaraţiile lui au ajuns să cântărească în balanţa pro-contra Ununii Europene.

„Cu mine preşedinte veţi fi trataţi excelent. Pentru mine nu are nicio relevanţă dacă faceţi sau nu parte din Uniunea Europeană”, a spus Donald Trump.

În condiţiile în care referendumul din Marea Britanie a suscitat reacţii la nivel înalt în toată lumea, un singur actor de pe scena mondială a rămas tăcut pentru foarte multă vreme,respectiv preşedintele rus Vladimir Putin. O tăcere suspectă şi complice ar spune unii, aşa că au vorbit alţii în numele lui.

„La drept vorbind, singura ţară care şi-ar dori să părăsim Uniunea Europeană este Rusia. Nici nu cred că mai avem nevoie de alte argumente”, a declarat ministrul de Externe al Marii Britanii, Philip Hammond.

Rusia a sărit ca arsă după aceste declaraţii acuzând oficialii britanici că o folosesc pe post de sperietoare în campania pentru referendum.

Referendumul de pe 23 iunie 2016, din Marea Britanie poate fi cu adevarat sfarsitul Uniunii Europene, sfarsitul unei lumi in care noi romanii ne-am dorit atat de mult sa traim. De aceea vom acoperi subiectul pe larg aici la Digi24. Din 20 pana pe 25 iunie, urmăriți Digi24 în reportaje și transmisiuni directe de la Londra. 

BREXIT | Argumentele celor două tabere
Brexit ar putea afecta schimburi comerciale de 30 de miliarde de euro dintre România şi Marea Britanie
O deputată britanică, împuşcată în campania anti-Brexit, a murit