Sari la conținut

Brexit | România nu discută cu Marea Britanie în afara UE

România exclude orice discuţii bilaterale cu Marea Britanie înainte ca premierul Theresa May să activeze oficial procedurile de părăsire a Uniunii Europene. Declaraţia a fost făcută de ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, de la Bucureşti, pentru Bloomberg.

Şeful diplomaţiei româneşti a precizat: „Sub nicio formă nu ne vom angaja în niciun fel de negocieri cu Marea Britanie care nu sunt în formatul 27+1.” Lazăr Comănescu a mai spus că Brexit-ul reprezintă o oportunitate de a relansa şi a îmbunătăţi Uniunea Europeană. Între timp, UE înăspreşte tonul la adresa Londrei. „Marea Britanie nu poate fi cu un picior în afara Uniunii Europene şi cu unul înăuntru”, a avertizat preşedintele Comisiei Europene.