Sari la conținut
News Alert

Budapesta | Câți români învață la universitatea lui George Soros

Parlamentul Ungariei a votat astăzi controversata lege care modifică statutul universităţilor şi din cauza căreia 28 de instituţii străine şi-ar putea închide porţile. Printre ele se numără şi Universitatea Central-Europeană înfiinţată şi finanţată de George Soros în 1991. Criticii spun că de fapt actul legislativ a fost făcut cu dedicaţie şi că ţinta lui a fost de la început unitatea de învăţământ a miliardarului, unde învață zeci de studenți români.

Şedinţa în care a fost aprobată legea care modifică statutul universităţilor din Ungaria nu a fost lipsită de incidente. Un deputat independent a pornit o sirenă în plen, în încercarea de a opri votul, iar gestul său a fost primit cu aplauze de opoziţie.

Noua lege prevede că universitățile din țări care nu aparțin Uniunii Europene nu pot acorda diplome în Ungaria fără un acord între Budapesta şi guvernul celeilalte ţări. În plus, ca să poată funcţiona, aceste universități trebuie să ofere cursuri similare în țara lor de origine.

Universitatea Central Europeană (CEU) nu are un campus în Statele Unite, acolo unde îşi are sediul fundaţia Soros.

Michael Ignatieff, rectorul Universităţii Central-Europene: „În mod respectuos vom cere preşedintelui Ungariei să-şi exercite responsabilităţile constituţionale şi să trimită această lege spre revizuire.

Balazs Barabas, corespondent Digi24 în Ungaria: În septembrie anul trecut, preşedintele Ungariei, Janos Ader a preluat scrisorile de acreditare ale lui Michael Igantieff, noul rector CEU. Acum, după 6 luni, acelaşi Janos Ader va semna - sau nu - modificarea legii educaţiei, care ar pune obstacole serioasă în calea funcţionarii CEU. Iar Janos Ader nu a refuzat până acum vreo lege înaintată de Guvernul Orban.

Criticii spun că legea care modifică statutul universităţilor este răzbunarea premierului Viktor Orban pe George Soros, pe care îl acuză că se amestecă în politica internă a Ungariei prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale finanţate de miliardar.

Liviu Matei, prorector al Universităţii Central-Europene: Este foarte clar dacă vă uitaţi la textul modificărilor şi la declaraţiilor de presă ale membrilor guvernului că acesta este efectiv un atac împotriva CEU. Universitatea noastă este o universitate. Noi nu pregătim activişti pentru o ideologie sau alta, pregătim viitori profesori, specialişti.

Universitatea Central Europeană are aproape 1.500 de studenţi şi 450 de profesori veniţi din toată lumea.

Vlad Cherecheş, președintele ANOSR: Sunt 73 de studenţi din România înmatriculaţi în acest moment şi profesori din Romania şi suntem îngrijoraţi de soarta lor. Mai ales pentru soarta studenţilor şi pentru cum o să poată ei să-şi finalizeze studiile dacă CEU nu va mai putea funcţiona în Ungaria.

Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt al Universităţii din Bucureşti: Rolul Universităţii Central Europene este de necontestat în ceea ce priveşte, pe de o parte, reinventarea ştiinţelor umaniste şi sociale după căderea comunismului, iar pe de altă parte, transformările pe care aceste societăţi le-au suferit de-a lungul vremii în ceea ce priveşte mecanismele democratice.