Sari la conținut

Bulgaria, în deficit de avioane de luptă, va fi apărată de NATO

 

FOTO: Flickr NATO

„Apărarea spațiului aerian este realizată de către armata bulgară, autonom sau în comun cu forțe armate ale unor țări aliate", arată acest amendament adoptat — cu 96 de voturi pentru, 34 împotrivă și 13 abțineri — după dezbateri intense.

NATO asigură deja apărarea aeriană a celor trei țări baltice.

Ca și Bulgaria, România a autorizat, la rândul său, la începutul lunii septembrie 2015, ca avioane ale NATO să asigure protecția spațiului aerian, „alături de aviația română”, reamintește AFP.

Opoziția socialistă și ultranaționalistă bulgară a contestat vehement amendamentul legislativ, calificându-l drept „un atentat la inviolabilitatea teritoriului național”.

Flota de avioane de luptă, învechită, nu dispune în prezent decât de patru avioane MiG-29 aflate în stare bună. În pofida unei opoziții puternice din partea Rusiei, Bulgaria a încheiat cu Polonia un acord de recondiționare în această țară a unor motoare de MiG-29, ceea ce ar permite ca la mijlocul lui 2016 să se ajungă la șase avioane operaționale.