Sari la conținut

Burkini în Franţa | Polemică online cu mesaje şi caricaturi

În Franţa, polemica burkini i-a divizat pe oamenii obişnuiţi, dar şi pe politicieni. Peste hotare e un subiect care fascinează. Unii sunt indignaţi, alţi nu înţeleg cum s-a ajuns la o astfel de dezbatere naţională. Internetul s-a umplut de caricaturi, fotografii şi comentarii pro şi contra interdicţie. La Londra, chiar a fost organizat un protest în faţa ambasadei franceze, la care au participat sute de femei. Concluzia: controversa nu pare să se stingă prea curând.

Cea mai aprinsă dezbatere se duce pe Facebook şi pe Twitter. Nu doar francezii publică mesaje, ci oameni din toată lumea. Şi sunt, în aproape egală măsură, musulmani, creştini şi atei.

Unii critică interdicţia impusă de mai mulţi primari din Franţa şi ridiculizează măsura cu caricaturi sau fotografii în oglindă.

„Am sosit în Nisa crezând că măsurile de securitate sunt concentrate pe terorism. În schimb, burkini pare să fie acum marea ameninţare”, comentează un turist pe contul său de Twitter.

„A forţa o femeie să renunţe la burka este la fel de rău ca a o obliga să o îmbrace”, a publicat tot pe Twitter scriitoarea indiană Arundhati Roy.

Din social media nu lipsesc mesajele de solidaritate cu femeile musulmane vizate de interdicţie.

Doi motociclişti s-au dus la plajă în costumele lor de piele şi nu le-au dat jos nici când s-au întins pe prosop, la soare. Li s-a spus motokini.

Alţi utilizatori au publicat fotografii cu câteva călugăriţe pe plajă, îmbrăcate în straiele lor de mănăstire şi se întrebau retoric de ce aceste femei nu sunt şi ele obligate să renunţe la veşminte.

„Franţa îşi trădează idealurile de democraţie şi libertate” - e mesajul alăturat unei caricaturi a celebrei imagini a Zeiţei Libertăţii, simbol al Republicii Franceze.

Şi deviza "Libertate, egalitate, fraternitate" a fost schimbată în "Libertate, egalitate, dezbrăcate".

Imaginea originală a simbolului naţional al Franţei a fost invocată şi de premier. Dar Manuel Valls a făcut acest lucru pentru a susţine interdicţia burkini.

Manuel Valls, premierul Franţei: „Vorbiţi de Marianne! Marianne, simbolul Republicii. Are sâni dezgoliţi pentru că ea hrăneşte poporul. Ea nu poartă văl, pentru că ea este liberă. Aceasta este Republica!”

În social media sunt şi mesaje prin care oamenii atrag atenţia că multe dintre femeile musulmane sunt obligate să poarte acele burkini şi, în general, să se acopere cât mai mult în public.

Nu susţin interdicţia burkini, dar aş vrea ca oamenii să-şi ridice vocile într-un protest la fel de puternic, solidar cu milioanele de femei forţate să adopte acest cod al modestiei”, scrie pe Twitter Julie Lenarz, scriitoare şi analist al Institutului pentru Democraţie în Orientul Mijlociu.

O jurnalistă franceză ia atitudine împotriva celor care au condamnat, criticat şi ironizat interdicţia din Franţa pentru costumul de baie al femeilor musulmane. Într-un editorial publicat în The Telegraph, Muriel Demarcus explică.

„Republica a recunoscut întotdeauna individul, mai degrabă decât grupul. Acest lucru înseamnă că se presupune că întâi eşti francez şi abia apoi musulman, catolic sau membru al unei minorităţi religioase sau etnice. În consecinţă, trebuie să te supui legii, chiar dacă acest lucru este împotriva credinţelor tale, pentru că secularismul prevalează în orice situaţie.”

Sursa: telegraph.co.uk

Mai mult, jurnalista franceză vine cu contra-exemple.

„Francezii nu înţeleg de ce femeile lor trebuie să se acopere când vizitează unele ţări musulmane, în timp ce femeile musulmane sunt lăsate să poarte văl sau burkini când vizitează Franţa. Se aplică: ţara mea, regulile mele.”

Sursa: telegraph.co.uk

O ipoteză susţinută de un sondaj de opinie realizat luna aceasta în Franţa, potrivit căruia doar 6 la sută dintre francezi sunt de acord cu purtarea costumului tip burkini pe plajele publice. 64 la sută au spus că susţin interdicţia, în timp ce 30 la sută s-au declarat indiferenţi.

Analişti, politologi, licenţiaţi în studii religioase sau în drepturile omului, cu toţii au dezbătut pe marginea interdicţiei burkini. Fiecare, cu argumentul său. Militanţii pentru apărarea drepturilor omului spun că nu este o măsură anti-terorism sau anti-extremism, ci o măsură abuzivă care spune femeilor cum să se îmbrace. O opta pentru un costum de baie clasic sau pentru burkini este o chestiune de alegere personală, spun ei. Iar interdicţia nu face decât să stigmatizeze şi să creeze tensiuni artificiale, în contextul în care Franţa trăiesc aproximativ cinci milioane de musulmani.

Designerii care creează bukini spun că aproape jumătate dintre clientele lor nu au legătură cu Islamul. Sunt femei care au suferit diverse intervenţii chirugicale sau femei care sunt nemulţumite de felul în care arată şi preferă costumele care acoperă.

Shelina Janmohamed, scriitoare britanică: „Nu forma costumului este problema aici, ci un anumit sens care i-a fost atribuit. Când într-un stat avem poliţişti care le spun femeilor ce pot şi ce nu pot purta, atunci ne aflăm pe un teren foarte periculos. Trebuie să ne gândim cum să aplicăm statul de drept astfel încât să permitem cetăţenilor să se dezvolte. Şi acest lucru se face lâsându-i pe oameni să-şi exprime valorile şi să facă parte din societate. Iar dacă femeile musulmane fac asta prin felul lor de a se îmbrăca, fiind parte a societăţii publice, atunci trebuie să le lăsăm să exprime acest lucru. Este fundamentul vieţii într-o democraţie liberală.”

Dincolo de controversa legată strict de a purta sau nu burkini pe plajele din Franţa, sunt analişti care atrag atenţia că problema acceptării unei minorităţi apare în tot mai multe ţări şi tinde să se acutizeze.

Din cauza unei nelinişti economice, a temerilor tot mai mari legate de terorism şi a refuzului de a accepta minorităţi etnice şi religioase pe picior de egalitate, sentimentele anti-liberale devin tot mai puternice în multe democraţii. În Europa şi în Statele Unite, majoritatea populaţiei este de acord cu restricţionarea libertăţilor religioase ale minorităţilor nedorite şi este din ce în ce mai deschisă la măsuri discriminatorii în materie de imigraţie.

Sursa: Foreign Policy