Sari la conținut

Bursa de la Atena s-a prăbușit, consecință a primelor declarații ale noului guvern

Noul guvern de la Atena, reunit în prima sa ședință FOTO: AFP/Mediafax Foto

După ce deschisese în pierdere, miercuri dimineața, cu o scădere de 2 la sută, indicele general Athex a suferit, la închidere, o scădere de 9,24 la sută.

Cele mai puternice pierderi le-au înregistrat băncile Pireus (-29,2%), Alphabank (-26,7%) și Eurobank (-25,9%) - bănci prezente și în România.

Bursa de la Atena a pierdut 31 de procente față de momentul 8 decembrie, când au fost anunțate alegerile legislative anticipate ce au condus, duminică, la victoria extremei-stângi din Syriza la legislative.  

Randamentul obligațiunilor grecești pe zece ani a crescut brusc și a atins 10,6%.

Noul premier Alexis Tsipras a anunțat, miercuri, care sunt prioritățile guvernului său, între care figurează renegocierea acordului cu principalii creditori, UE și FMI, pentru a reeșalona datoria și a renunța la măsurile de austeritate. El a promis, de asemenea, măsuri sociale pentru a răspunde „crizei umanitare” prin care trec cetățenii după șase ani de austeritate, care a dus la o recesiune accentuată și la explozia șomajului.

Noul guvern a anunțat, de asemenea, că renunță la unele privatizări. Adjunctul ministrului pentru marina comercială a anunţat că privatizarea porturilor Pireu şi Salonic, cerută de FMI, va fi oprită. La portul Pireu, chinezii erau interesaţi de preluare după ce au cumpărat deja două terminale acolo. În acelaşi timp, ministrul energiei a anunţat că va fi oprită şi privatizarea celui mai mare furnizor de utilităţi, PPC. Şi acesta ar fi trebuit să fie vândut tot la cererea creditorilor internaţionali.

În plus, Guvernul de la Atena a dat fiori reci Uniunii Europene anunțând că nu va fi de acord cu noi sancțiuni impuse Rusiei.