Sari la conținut

Catalonia vrea independența. Va fi organizat un nou referendum

Parlamentul catalan a decis joi să fie organizat un nou referendum pe tema independenței față de Spania. Consultarea populară va avea loc până cel mai târziu în septembrie 2017, relatează Agerpres, care citează AFP.

Catalan Parliament Votes To Start The Independence Process

Gulliver/Getty Images

Legislativul din Catalonia este dominat de separatiști, iar pentru organizarea unui nou referendum au votat 72 de parlamentari din totalul celor 135. Propunerea de a organiza referendumul - cu sau fără permisiunea Cabinetului de la Madrid - aparține șefului executivului catalan, Carles Puigdemont. 

Acest vot a fost văzut ca o nouă provocare pentru justiția spaniolă care, cu câteva ore înainte, îi luase în vizor pe președinta Parlamentului catalan, Carme Forcadell, și pe o altă personalitate a coaliției aflate la putere la Barcelona, Francesc Homs.

Concret, Tribunalul Constituțional al Spaniei a cerut Parchetului să întreprindă "acțiuni penale" împotriva lui Carme Forcadell, pentru că a permis să fie negociat în plenul Parlamentului, la 27 iulie, un plan vizând secesiunea Cataloniei.

La rândul său, Tribunalul Suprem a demarat proceduri pentru "a acționa pe plan penal" împotriva lui Francesc Homs.

Potrivit acestei instanțe, Francesc Homs s-a făcut vinovat de nesupunere, atunci când a promovat votul din 9 noiembrie 2014 asupra independenței Cataloniei, care nu a avut însă valoare legală, fiind interzis de Tribunalul Constituțional.

Consultarea populară a determinat Parchetul spaniol să ceară în această săptămână o pedeapsă cu zece ani de ineligibilitate în funcții publice pentru fostul lider separatist catalan Artur Mas.

Votul care a avut loc joi în Parlament a primit sprijinul coaliției la putere căreia i s-a alăturat mica formațiune separatistă și anticapitalistă CUP.

Citiți și: Fantoma secesiunii bântuie Spania