Câți oamenii vor muri prematur din cauza noxelor Volkswagen

Data publicării:
MASINI POLUARE

1.200 de oameni vor muri prematur în Europa pentru că au inhalat noxe de la maşinile Volkswagen, implicate în scandalul Dieselgate. Este rezultatul sumbru al unui studiu la care au lucrat cercetători de la universităţile MIT şi Harvard.

MASINI POLUARE

Studiul se referă la cele două milioane şi jumătate de maşini vândute de grupul Volkswagen în Germania, în perioada 2008-2015.

De altfel, aceasta este şi ţara în care se vor înregistra cele mai multe decese premature - 500, în timp ce pe lista neagră mai figurează Franţa, Polonia şi Cehia.

Toţi aceşti oameni îşi vor pierde aproximativ 10 ani din viaţă din cauza noxelor, mai spun cercetătorii. Aşa cum era de aşteptat, reprezentanţii Volkswagen au negat categoric informaţiile din studiu.

În 2015, compania germană a recunoscut că a montat pe 11 milioane de maşini, softuri care manipulează testele pentru emisia de noxe. De atunci şi până acum, problema a fost rezolvată la doar 3 milioane şi jumătate de autoturisme.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri