Ce se ascunde în spatele alertelor cu bombă din Chișinău

Data publicării:
chisinau arc de triumf

Amenințări cu bombă au fost la Banca de Economii și Banca Socială, care, alături de Unibank, sunt în administrare specială.

Primele două au fost prinse într-un scandal uriaș în care se vorbește de o pagubă de circa 1,3 miliarde de euro. Ar reprezenta circa un sfert din PIB-ul Moldovei, e drept, o economie care se bazează mult pe remiteri din străinătate.

Banca de Economii, care a reintrat în proprietatea statului, ar fi fost păgubită cu circa 11 miliarde de lei moldoveneşti, prin credite neperformante. Procurorii spun că aceasta a fost intenția, de devalizare.

Din Banca Socială se bănuiește că în această iarnă au fost sustrase 17 miliarde de lei moldoveneşti, bani cu care s-a cumpărat valută, scoasă apoi peste graniță.

Procurorii bănuiesc că cele două cazuri sunt legate - sumele care au ieșit din Banca de Economii sub formă de împrumuturi au fost plasate în Banca Socială și au fost trimise în străinătate, cel mai probabil în Rusia.

Suspectul principal, Ilan Shor, este directorul Băncii de Economii. A ajuns pe această poziție în 2013, când banca a vândut un pachet de acțiuni sub pretul pieței, pachet care a trecut prin mâna unui offshore obscur și, în final, a ajuns în portofoliul unei bănci rusești cu capital de stat.

Shor are familia și multe afaceri în Rusia, dar legăturile lui cheie sunt cu lumea politică de la Chișinău. Numele lui este asociat de presa moldovenească cu cel al fostului premier Vlad Filat, care însă a negat întotdeauna orice legătură cu milionarul.

Economiștii de peste Prut susțin că transferul banilor peste graniță a reprezentat una dintre cauzele devalorizării leului moldovenesc. Din noiembrie și până acum leul moldovenesc a pierdut peste 15% din valoare față de euro. Deprecierea a făcut ca Banca Națională a Moldovei să urce rapid dobânda-cheie de la 3,5% în decembrie la 13,5% la începutul lunii februarie. Guvernatorul băncii a declarat că situația monedei e agravată de faptul că moldovenii au început să își preschimbe veniturile din lei în valută străină.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri