Cinci minute spaniole

Data publicării:
Puerta de Alcala madrid spania - GettyImages - 14 iulie 2015

Unul dintre cele mai cunoscute simboluri arhitectonice ale capitalei Spaniei este Puerta de Alcala. Aceasta se află în centrul Pieței Independenței, iar numele său vine de la faptul că, în trecutul îndepărtat, prin acest loc se ieșea din Madrid spre Alcala de Henares. În 1774, Regele Carlos al III-lea, a cerut să fie construit acest monument care a fost inaugurat patru ani mai târziu. Există un cântec extrem de îndrăgit de către madrileni: „Aqui esta aqui esta la puerta de Alcala”.

***

De un an și vreo două săptămâni, Spania, așa cum știți, are un nou rege, o nouă familie regală. Felipe al VI-lea, alături de Regina Letizia, acum mai bine de un an apăreau în balconul Palatului Regal salutând mulțimea de spanioli care așteptau de ceva vreme această schimbare. Și, la un an distanță, sondajele de opinie arată că popularitatea Casei Regale a revenit la cote înalte. Fostul Rege Juan Carlos, implicat într-o mulțime de controverse, de la vânători de elefanți la aventuri amoroase extraconjugale, dusese încrederea spaniolilor spre un neverosimil nivel de încredere în regat, de aproximativ 40%. Noul Rege și soția acestuia au reușit în doar un an să refacă această încredere a spaniolilor. La cei 48 de ani, Felipe al VI-lea a reușit să fie un rege modern și apropiat de supușii săi.

***

Și Madridul, și Barcelona, cele mai mari orașe din Spania, au drept primar câte o femeie. Manuela Carmela, în vârstă de 73 de ani - în Madrid și Ana Colau, în vârstă de 48 de ani, în Barcelona. Primarul Madridului, Manuela Carmela, este fost avocat și promite că va transforma capitala Spaniei în următorii ani, că atenția Primăriei va fi îndreptată mai ales spre categoriile de cetățeni cu probleme sociale și că marile proiecte de investiții gândite de fosta conducere a Primăriei vor fi analizate la sânge. Ana Colau a devenit dintr-o activistă extrem de prezentă mai ales atunci când se efectuau evacuări ale celor care nu își mai puteau plăti ipotecile la bănci, un primar pus pe fapte mari. Deja a anunțat că se opune construirii de noi hoteluri în Barcelona, promite mai mulți bani pentru nevoile oamenilor simpli și, de asemenea, vrea să reducă nivelul unor evenimente anuale precum congresul mondial al telefoniei mobile organizat an de an la Barcelona. Toate aceste anunțuri ale celor doi primari vin pe fondul crizei economice care se spune că a afectat din plin Spania în ultimii ani.

***

Rafael Nadal, tenismanul nr. 1 al Spaniei, a primit luna trecută la turneul de la Stuttgart drept premiu o superbă mașină Mercedes sport, iar la momentul decernării acestui premiu, Rafa, al cărui sponsor principal este KIA, un producător de autoturisme din Coreea, a stârnit râsetele tuturor spunând: „Mașina câștigată nu e așa de bună precum mașina sponsorului meu, dar o primesc cu plăcere, chiar dacă nu îmi place culoarea”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri