Sari la conținut

Complot dejucat? Vladimir Putin a demis 18 oficiali din ministerele Apărării și Internelor

(Vladimir Putin în ședință cu membrii Consiliului național de Securitate - sursa foto: kremlin.ru)

Aceasta este cea mai mare curăţenie în rândul cadrelor la un astfel de nivel din istoria modernă a Rusiei, scrie deschide.md.

Oficialii de la Kremlin nu au dat prea multe explicaţii în legătură cu aceste concedieri, astfel că au apărut numeroase speculaţii. Decretele de demitere sunt publicate pe site-ul Kremlinului cu data de 6 august.

Presa internaţională pune aceste demiteri pe seama faptului că Vladimir Putin s-ar teme de un complot, după ce în regiunile Rusiei au apărut tensiuni sociale, iar şefii servicilor de securitate nu au făcut eforturi pentru a preveni astfel de manifestări.

The Epoch Times scrie că, miercuri dimineaţă, surse din mai multe birouri regionale ale televiziunii de stat şi ale Companiei de Radio Difuziune au anunţat separat că au primit un mesaj urgent din partea Moscovei. Mesajul cerea difuzarea unei discurs al lui Vladimir Putin către populaţia Rusiei la ora 19:30 (ora Moscovei). Ulterior discursul lui Putin a fost anulat, iar Dmitri Peskov, secretarul de presă al preşedintelui rus, a susţinut că nu s-a plănuit televizarea discursului.

Pe de altă parte, liderul de la Kremlin a convocat vineri Consiliul național de Securitate pentru a discuta despre situația din estul Ucrainei și chestiuni ce țin de securitatea economică a Rusiei.