Sari la conținut

Conservatorii din Regatul Unit propun un nou plan de reducere a imigraţiei 

Conform proiectului, care ar fi primit sprijin în cabinetul condus de Davit Cameron, legislaţia britanică ar trebui să impună restricţii pentru persoanele care provin din ţări în care salariile şi ajutoarele sociale sunt mai mici decât cele din Marea Britanie.

Sunt avute în vedere ţări precum România, Bulgaria, Albania şi Turcia. Planul ar urma să împartă ţările din zona euro în două mari cercuri, dintre care unul ar cuprinde Marea Britanie şi alte state care vor reducerea imigraţiei din estul Europei.

Potrivit jurnaliştilor britanici, planul conservatorilor urmăreşte reducerea influenţei naţionaliştilor conduşi de Nigel Farage înaintea alegerilor de anul viitor.