Copilul româncei din Italia violată de doi militari SUA s-a născut cu grave probleme respiratorii

Data publicării:
bebelus 1

Potrivit ziarului Corriere della Sera, băieţelul în vârstă de zece zile este la un spital din oraşul Vicenza, el având o greutate foarte mică şi insuficienţă respiratorie, notează Mediafax.

Medicii italieni au demarat o anchetă şi încearcă să stabilească dacă agresiunea pe care a suferit-o mama însărcinată în şase luni a produs efecte asupra fătului.

Doi militari americani - Gray Gerelle Lamarcus (22 de ani) şi Darius Edil Mc Cough (21 de ani) - sunt acuzaţi de lovirea, tâlhărirea şi violarea româncei în vârstă de 24 de ani, însărcinată în şase luni, în oraşul Vicenza.

Agresiunea a avut loc în noaptea de 14 spre 15 iulie 2014. Românca a fost abordată de cei doi militari americani, a fost urcată într-o maşină, dusă pe un câmp, unde a fost bătută, violată şi abandonată. Din cauza agresiunii, românca, prezentată drept prostituată, a riscat pierderea sarcinii.Procurorii din Vicenza au anunţat că investigaţia în cazul violării româncei continuă. Cei doi militari americani sunt în arest de tip domiciliar în unitatea militară americană Del Din din provincia italiană Vicenza.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri