Sari la conținut
News Alert

Corespondență de la Nisa. Atacatorul, instabil psihic

La două zile de la masacrul de Ziua Franţei de la Nisa, atacul a fost revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic. Tânărul originar din Tunisia, care a curmat 84 de vieţi după ce a intrat cu un camion în mulţime, ar fi fost adept ISIS. Mohamed Bouhlel s-a radicalizat rapid şi de aceea nu a intrat în atenţia serviciilor secrete, spun autorităţile franceze.

Până acum, trei persoane au fost arestate în cazul carnagiului, surprins într-o nouă înregistrare făcută publică. În imagini se vede cum camionul frigorific de 25 de tone intră cu viteză în mulţime. Uluiţi, oamenii nu au mai avut timp să se dea la o parte din calea mastodontului.

Persoanele care se aflau pe Promenada Englezilor în seara fatidică nu pot uita momentele de groază şi mai ales cum au trecut pe lângă moarte. Printre ei şi Adrian, un român care locuieşte în Nisa.

El a trecut exact prin faţa noastră, pentru că fiind cu faţa spre el, noi am observat că vine, am avut timpul de reacţie să ne dăm la o parte. Suntele păreau a fi de la impactul cu oamenii. Am crezut că este un accident, a rămas fără frâne, ceva de genul asta, dar am văzut că nu a fost aşa, el continua să meargă spre partea cealaltă a oraşului şi continua să meargă printre oameni şi peste oameni”, i-a povestit Adrian trimisului special Digi24 la Nisa, Raluca Lunculescu.

Era ca în război. Am văzut persoane la pământ, răniţi grav. Eu şi prietenii mei am avut noroc, pentru că suntem încă în viaţă. Este ceva ce nu se întâmplă des. Se întâmplă rar. Noi am avut noroc şi suntem în viaţă, am văzut oameni murind în faţa noastră”, spune și Omar, un locuitor din Nisa.

La nivel oficial, se vorbeşte de terorism şi de un nou scenariu al lupului singuratic, dar în Nisa, oamenii cred că mai degrabă este vorba despre un atac criminal izolat comis de un tânăr instabil psihic, depresiv şi cunoscut ca fiind violent.

Era o persoană care nu vorbea cu nimeni, care mirosea a alcool în mijlocul Ramadanului. Nu văd nimic religios în asta, nu avea barbă, era mereu singur cu bicicleta lui”, spune o vecină, Jasmine Corman.

Autorităţile franceze spun că ţara se confruntă cu un nou tip de atac, comis de o persoană care s-a radicalizat foarte rapid.

„Individul care a comis această crimă îngrozitoare nu se afla în atenţia serviciilor de informaţii, pentru că nu s-a remarcat de-a lungul anilor fie prin condamnări, fie cu activităţi sau apartenenţa la o grupare islamistă radicală. Se pare că el s-a radicalizat foarte rapid”, a declarat Bernard Cazeneuve, ministrul de Interne al Franţei.

Măsuri suplimentare de securitate au fost luate la Nisa pe străzi, în aeroporturi şi gări. A fost aglomerație în gara din oraşul de pe Coasta de Azur, unde fiecare bilet a fost controlat de poliţişti.

Doi români dispăruți, copilul lor e rănit

Un cuplu de români este de negăsit după atacul de joi de la Nisa. Cei doi veniseră împreună cu fiul lor în oraşul de pe Coasta de Azur, în vacanţă. Băiatul fusese şi el dat dispărut, dar sâmbătă a fost găsit într-un spital pediatric, aflat foarte aproape de Promenada Englezilor, unde s-a produs carnajul.

El a fost identificat de rudele venite din România. Potrivit Ministerului de Externe de la Bucureşti, starea de sănătate a copilului e stabilă. MAE precizează că încearcă în continuare să afle ce s-a întâmplat cu părinţii băiatului.

Nisa încearcă să revină la viaţă

Celebra Promenadă a Englezilor, acolo unde a avut loc atacul, a fost redeschisă. Localnicii şi turiştii au început timid să revină la cafenelele de pe rivieră şi pe plaje.

Nisa este un oraş care încearcă să-şi regăsească ritmul cu care este obişnuit, ritmul de vacanţă. De altfel, şi o parte din Promenada Englezilor a fost redeschisă atât traficului ruter, cât şi traficului pietonal. Oamenii, însă, chiar dacă ies la terase sau se îndreaptă către plajă nu pot să nu se oprească în dreptul locurilor de pelerinaj întinse de-a lungul bulevardului, transmite Sebastian Perju, corespondent Digi24 în Franţa.

La tot pasul pe Promenade des Anglais întâlneşti lumânări şi flori în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în masacrul comis joi de un bărbat de origine tunisiană. Oamenii, atât localnicii, cât şi turiştii, încearcă să-şi reia activităţile obişnuite.

Toată lumea este tristă, abătută, este poliţie peste tot. Este trist. Trebuie să trăim, să mergem înainte, trebuie să ne trăim viaţa, să rămânem, să continuăm să trăim”, spune o turistă.

„Sper ca liniştea să revină în toată Franţa şi în lume, astfel încât să ne putem întoarce fără probleme la sărbătorile noastre, la concerte”, își dorește Sandra, locuitoare din Nisa.

Promenade des Anglais, simbolul Nisei, şi plajele care o mărginesc nu mai sunt atât de aglomerate, iar la tot pasul pot fi văzute maşini ale poliţiei franceze. Unii turişti au decis să-şi continue vacanţa şi să nu plece capul în faţa terorismului.

- Trebuie să rămânem în picioare, să continuăm să trăim, să luptăm contra terorii, spune un turist.

- Sunteţi în vacanţă aici?

- Da.

- V-aţi gândit să plecaţi mai devreme?

- Nu, deloc! Este foarte bine aici. Lucrurile intră în normal. Ştiu că mulţi şi-au anulat vacanţele, dar nu au procedat corect.

Aproximativ 4 milioane de persoane vizitează anual Nisa, al cincilea oraş ca mărime din Franţa. Promenade des Anglais, care se întinde pe 7 kilometri, găzduieşte numeroase magazine şi hoteluri de lux, printre care şi Negresco, construit de românul Henri Negresco.