Sari la conținut

Credite declarate nule de Parlamentul croat. Reacția Raiffeisen

Grupul bancar austriac Raiffeisen a anunțat miercuri că se pregătește să depună o plângere împotriva unei legi adoptate în Croația prin care câteva mii din creditele acordate de bancă cetățenilor croați sunt declarate nule, informează Agerpres.

Parlamentul Croației a adoptat luna aceasta o lege care protejează debitorii locali cu credite denominate în euro, promovate și furnizate de filialele băncii austriece. Acele bănci nu erau nici licențiate să opereze în Croația și nici nu au îndeplinit cerințele de a analiza capacitatea celor care au luat împrumuturi de a-și achita creditele, susțin parlamentarii.

Raiffeisen susține că declarațiile sunt nefondate și intenționează să lupte în instanță împotriva legii.

„Credem că legea este neconstituțională. Luna aceasta, Raiffeisen va depune o plângere împotriva acestei reglementări”, a anunțat un purtător de cuvânt al grupului bancar austriac.

Sunt vizate aproape 3.000 împrumuturi, totalizând aproximativ 200 de milioane de euro (230 de milioane de dolari), acordate în urmă cu 10-15 ani de câteva bănci regionale Raiffeisen din provincia austriacă Styria unor persoane din Croația, a precizat purtătorul de cuvânt.

Acesta a adăugat că aproape jumătate din cei care au luat împrumuturi au întâmpinat dificultăți în a le returna iar Raiffeisen nu a acordat condiții mai favorabile astfel încât aceștia să-și poată achita creditele.

Guvernatorul Băncii Centrale a Austriei, Ewald Nowotny, care zilele trecute a călătorit în Croația pentru a media între autoritățile de la Zagreb și Raiffeisen, a cerut tuturor părților să încheie disputa și să se concentreze pe găsirea unor soluții individuale. „O astfel de lege poate avea un impact negativ asupra furnizării de credite într-o astfel de țară”, a avertizat Nowotny.