Sari la conținut

Criza imigranților | Cresc zidurile în Europa

Foto: Gulliver/GettyImages

Una dintre aceste mari crize ale momentului e criza imigranţilor. E uriaşă! Iar situaţia pare scăpată de sub control. Descurajantă e rezolvarea găsită până acum: zidurile! Mai multe, mai lungi, mai înalte, mai pline de sârmă ghimpată.

Ca să oprească acest tsunami de imigranţi, lumea la care tânjesc cei disperaţi îşi pune lacăte groase la porţi.

Bulgaria a ridicat deja un gard de 30 de kilometri, la graniţa cu Turcia, un gard menit să stea în calea sirienilor.

Spania a investit zeci de milioane de euro ca să mai înalţe puţin zidul de la graniţa cu Marocul. Iar Ungaria mai are puţin şi termină zidul său de la graniţa cu Serbia.

De unde vin aceste valuri de disperare? Care sunt ţările din care oamenii fug aproape neîntrerupt? Ne uităm pe hartă: vin din Siria, Libia, Irak, ţările din nordul Africii - Maroc, Tunisia, Algeria, Egipt, dar şi din Sudan sau Nigeria. Unde ajung cei mai mulţi dintre ei? În Italia, Spania, Grecia, Germania, Franţa şi Marea Britanie.

Ultimele două țări trec zilele acestea printr-un episod dramatic. E a treia noapte de haos la eurotunel. Și aici se vorbește de un zid.


Francezii propun un zid uriaș la Eurotunel

Eurotunelul s-a transformat brusc în cea mai vulnerabilă frontieră. În ultimele zile şi mai ales nopţi, mii de imigranţi ilegali au încercat să treacă din Franţa în Marea Britanie. Ambele ţări au luat noi măsuri de securitate, dar haosul pare, în acest moment, absolut. Francezii, pe care englezii îi consideră în mare măsură responsabili de breşa de la graniţă, au o soluţie extremă: un zid uriaş.

Bernand Cazneuve, ministrul francez de Interne: „Guvernul, care şi-a asumat mereu responsabilitatea, va suplimenta mijloacele consacrate securizării la frontiere şi în special la Eurotunel. Precizez că două unităţi mobile, formate din 120 de ofiţeri, vor fi detaşate la Calais pentru a asigura securitatea. Dar şi grupul Eurotunel trebuie să-şi asume responsabilitatea, mai ales în ceea ce priveşte securitatea în interiorul tunelului. Şi o spun cu responsabilitate, nu pentru polemică, deoarece problema este mult prea gravă ca să nu o luam în serios. Dialogul între guvern şi Eurotunel este permanent, este o situaţie în care acţionăm împreună, inclusiv prin desfăşurarea de efective sporite”.

Situaţia este cu adevărat disperată. Potrivit autorităţilor franceze, într-o singură noapte, 2.300 de imigranţi au încercat să intre ilegal în Eurotunel. Cei mai mulţi sunt disperaţi: n-au niciun ban, n-au perspectivă, n-au acte. N-au nimic de pierdut!

La Londra, responsabilii din domeniul securităţii s-au întâlnit de urgenţă.

Theresa May, ministrul britanic de Interne: „La staţia Coquelles am reuşit acum să întărim gardurile de securitate. Au fost imigranţi care au încercat să intre pe acolo în Eurotunel şi să urce în trenuri înainte să fie instalată noua protecţie. Una din concluziile întâlnirii noastre este că trebuie să acţionăm urgent împreună cu agenţiile guvernamentale şi cu cei de la Eurotunel pentru a vedea ce soluţii putem lua la Coquelles ca să-i împiedicăm pe oameni să mai ajungă în tunel. Am lucrat excelent cu guvernul francez, care a făcut foarte multe eforturi. Au trimis mai mulţi politişti în porturi. Împreună cu guvernul francez, lucrăm la o serie de măsuri care să diminueze problema. Vom rezolva problema mergând la cauze. În primul rând, trebuie să ne asigurăm că aceşti oameni nu vor mai pleca la drum”.

Criza imigranţilor din tunel riscă să provoace un conflict diplomatic între Paris şi Londra, comentează Le Monde.

În timp ce autorităţile franceze se simt depăşite de situaţia de la Calais, uşoara ironie a premierului britanic David Cameron, aflat într-un turneu în Asia, a deranjat: „Sunt alături de turiştii care ajung cu greu la Calais din cauza perturbărilor de trafic”, a spus şeful guvernului britanic.

Mai bine imigrant

60.000 de oameni au încercat să ajungă anul acesta în Europa prin Marea Mediterană, arată estimările ONU. În plus, aproape un milion de persoane aşteaptă pe coastele Libiei să aibă bani şi loc într-o barcă rudimentară, care să îi poarte peste mare. Sunt gata de călătorie, chiar dacă ştiu că nu toţi vor supravieţui. Acesta nu este singurul traseu al imigranţilor care ajung în Europa.

Principalul val de migraţie pleacă din Africa, în special din jumătatea nordică a continentului negru: Maroc, Algeria, Tunisia, Libia şi Egipt. Nu doar localnicii se îmbarcă din porturile de acolo, ci şi mii de refugiaţi din statele de la sud de Sahara.

Al doilea val de migraţie se abate asupra Europei din Orientul Mijlociu, altă zonă devastată de conflicte sângeroase. Siria şi Irakul sunt principalele ţări de origine, iar Turcia, ruta preferată de tranzit.

Indiferent de unde vin, toţi aceşti oameni, tineri, bătrâni, femei şi copii, ajung la un moment dat pe ţărmul Mediteranei. Plătesc bani strânşi numai ei ştiu cum, până la 9.000 de euro pentru un loc într-o ambarcaţiune care să îi ducă înghesuiţi în Italia, Malta, Franţa, Spania sau Grecia.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a identificat zeci de rute folosite de traficanţi. Cele mai multe vizează Italia şi Malta, pentru că cele două ţări sunt cele mai apropiate de coasta nord-africană.

Potrivit datelor oferite de instituţiile europene, în spaţiul comunitar intră anual aproximativ 250.000 de imigranţi din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

Numai în primele luni ale anului, în Italia au ajuns 21.000 de refugiaţi, în condiţiile în care şi alte ţări occidentare sunt sufocate de refugiaţi. Cei mai mulţi sunt în Franţa sunt cei mai mulţi refugiaţi: patru milioane şi jumătate. Urmează Marea Britanie, Italia, Germania şi Grecia.  

Laurențiu Ciobănică (OIM): Multitudinea crizelor e fără precedent. Vorbim de aproape un miliard de imigranți

Laurenţiu Ciobănică, şef de misiune al biroului din Irlanda al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), a declarat într-o intervenție la Digi24 că fenomenul imigrației este foarte îngrijorător.

Se folosește cuvântul criză, dar dacă privim mai de aproape este o criză permanentă. Trăim fenomenul de câteva decenii, ce s-a schimbat este viteza și numărul migranților”, a subliniat Laurențiu Ciobănică, adăugând că nu există soluții simple la acest fenomen.

„Vorbim de fenomene cu cauze profunde și de foarte lungă durată. Criticii spun că nu e decât o metaforă pentru a nu face nimic. Cauzele reale sunt conflictul din Siria, absența unor structuri de stat, deci o țară destabilizată - care este paradisul traficanților de tot felul, cum ar fi Libia, sărăcie, subdezvoltare ș.a.m.d”, a adăugat el.

Acestea ar cauza câteva sute de mii de migranți, însă fenomenele migratorii sunt mai ample.

„Există aproape 250 milioane de oameni care în următorul deceniu sau două vor fi lipsiți de apă. În China se desfășoară cea mai mare migrație, migrația țăranilor care pleacă la urban și de acolo un salt internațional. Organizația mea recunoaște că niciodată în istoria ei nu a fost confruntată cu atâtea crize ale migrației”, a mai spus Laurențiu Ciobănică, subliniind că „multitudinea crizelor e fără precedent și de la an la an numărul celor care își caută fericirea în alte părți a crescut considerabil. Vorbim de aproape un miliard de oameni, aproape 1 din 7 persoane e migrant”.

„Istoria ne-a învățat cât de eficace sunt gardurile și zidurile. Se constată că aceste opreliști temporare vor face viața și dificultățile migranților mult mai mari, îi vor impinge spre rute mai periculoase, mai costisitoare”, a spus Laurențiu Ciobănică despre gardurile la care tot mai multe state apelează.

El a atras atenția mai îngrijorător este fenomenul traficului uman, care contribuie la amplificarea acestor numere.

Când nu mai e nimic de pierdut

Zeci de mii de oameni din nordul Africii, din Orientul Mijlociu sau din Asia, oameni care se pierd într-o mulţime mânată înainte doar de disperare şi de visul de a trăi mai bine. Sudanezi, afgani sau din Eritreea, povestea lor este aceeaşi: au fugit de persecuţii, de războaie, de molime. Şi nu mai au nimic de pierdut!

Imigrantă de 20 de ani din Eritreea: „Da, ştiu, este periculos, dar nu am paşaport. Nu am nimic. Aşa că am încercat (să fug, n.red.) cu trenul, dar poliţia din Franţa nu e bună cu noi. Îmi place Anglia. Vreau să învăţ, să învăţ mai mult, să muncesc. În ţara mea sunt probleme politice şi religioase. De asta mă duc în Anglia”.

Nazirullah, imigrant afgan de 31 de ani: „Oamenii mor aici, în special cei care vor să se ducă în Marea Britanie. Aşa că, vă rog, comunitatea internaţională, acceptaţi-i sau respingeţi-i! Spuneţi guvernului francez să-i termine pe toţi. Sau să-i lase să plece în ţările lor. Oricum, venim aici în fiecare zi aici. Ne riscăm viaţa în fiecare zi. Ieri au murit trei oameni”.

Imigrant sudanez: „Mergi cu trenul, cu maşina. Nu alergi, nu sari, e periculos. Mergi cu maşina, cu trenul. Nu este periculos”.

Alţii au deja familiile în Marea Britanie şi atunci fac orice doar ca să ajungă la rude.

Mohammed, imigrant sudanez de 25 de ani: „Toată Europa, ştiţi că în Anglia este bine. Toată lumea ştie asta. Acolo mă duc, vreau să-mi revăd familia, familia mea din Africa, ei mă aşteaptă. Nu am nici bani, nici viitor. Nu am nimic. Nici mâncare, nici unde să dorm sau să mă spăl, nici casă”.

Luca Niculescu, jurnalist Digi24, despre criza imigranților de la Eurotunel.


Dialogul celor două lumi

Vreau să studiez! Este dorinţa şi ţelul meu, spunea, cu lacrimi în ochi, Reem, o fetiţă din Palestina, care riscă să fie expulzată din Germania. Fetiţa locuieşte de patru ani cu familia ei la Rostock şi vorbeşte fluent germană. A devenit vedeta şcolii după ce, în timpul unei discuţii cu cancelarul Angela Merkel, a reuşit să o înduioşeze pe Doamna de Fier a Europei.

Reem: Mă numesc Reem şi merg aici la şcoală de patru ani. Sunt palestiniană şi vin din Liban. Am venit şi m-am integrat extrem de repede. A fost destul de uşor să mă integrez pentru că profesorii şi elevii au fost destul de drăguţi cu mine. Pur şi simplu îmi place aici. Dar mi-am dat seama în ultima vreme că nu turturor elevilor le merge aşa bine. Există elevi, la diverse şcoli, pentru care este dificil să se integreze, să trăiască aici.

Angela Merkel: Ce crezi, este vina celorlalţi elevi sau a profesorilor sau este chiar vina elevilor imigranţi care nu reuşesc să se integreze? Ce crezi că ar trebui făcut altfel?

Reem: Exact, mi-aş dori ca profesorii şi directorii de şcoli să se ocupe mai mult de asta, să vadă ce putem noi face ca eleva sau elevul să se simtă mai bine. Pentru că am avut o prietenă care era dintr-o altă ţară şi a fost nevoită să schimbe şcoala. Nu îi merge deloc bine pentru că nu este acceptată.

Angela Merkel: Nu este acceptată? Dar tu eşti acceptată?

Reem: Da, mă şi bucur foarte tare de acest lucru. Şi altceva nici nu-mi doresc să trăiesc.

Angela Merkel: Cred că în cazul tău a mers foarte bine. Ai învăţat germană foarte repede, nu?

Reem: Da, sigur. Mi-a fost uşor să învăţ.

Angela Merkel: Nebunie. De patru ani eşti aici? Cine te-a ajutat? Părinţii tăi sau elevii?

Reem: Profesorii şi m-am ajutat şi eu. Iubesc limbile străine, engleza. Vorbesc şi arabă.

Angela Merkel: Mi-am imaginat. Ceva trebuie că ai vorbit înainte să vii aici.

Reem: Mai vorbesc germană şi un pic de suedeză. Iar la anul învăţ franceză.

Angela Merkel: Bine. Nu sunt toţi aşa de talentaţi, aş spune. Limba este esenţială. În al doilea rând, rămâne problema câţi copii au venit din străinătate. Am fost de curând într-o şcoală din Berlin, unde 95% dintre elevi erau imigranţi, doar 5 % erau germani. Pentru profesori este şi mai greu. Iar, acum, vin foarte mulţi refugiaţi care nu ştiu o boabă de germană. Şi aşa integrarea lor nu este prea uşoară. Dar ce voiam să spun că trebuie, în primul rând, să... ce, a uitat să spună ceva?

Moderator: Povesteşte ceva despre backroundul tău familial. Ai mai povestit tu ceva de tatăl tău.

Reem: Deci, despre tatăl meu. Am venit aici cu toată familia. Tatăl meu lucra ca sudor. Iar aici, în Germania, pentru că nu avem încă dreptul de şedere, nu poate lucra. Şi am întrebat ieri acasă de ce e aşa, de ce strănii nu primesc un loc de muncă la fel de repede ca germanii. M-am gândit şi eu la asta şi nu am găsit niciun răspuns.

Angela Merkel: Deci nu aţi primit dreptul la azil. Libanul nu este considerat o ţară care să aibă, în mod direct, un război civil. Trăiesc acolo foarte mulţi oameni în tabere de refugiaţi. Nu sunt cele mai bune condiţii în care să trăieşti. Asta ştim. De cealaltă parte, avem foarte mulţi oameni care sunt într-o situaţie şi mai proastă, pentru că fug de răboiul civil din ţara lor. Iar aceştia au prioritate la azil. Dar nu este bine că procedurile durează şi pentru ceilalţi atât. Iar asta trebuie să schimbăm. Nu vom putea primi, în Germania, toţi oamenii - trebuie să o spun - care trăiesc de 25 de ani în Liban, într-o tabără de refugiaţi. Asta pentru că avem foarte foarte mulţi care vin dintr-o zonă de război.

Reem: Da. Întrebarea asta mă preocupă şi pe mine: Sunt, acum, aici, trăiesc aici şi nu ştiu cum va arăta viitorul meu. Asta pentru că nu ştiu câtă vreme pot rămâne aici.

Angela Merkel: Da, clar… Aici trebuie luată o decizie.

Reem: Exact.

Angela Merkel: Iar asta, ceea ce ne-am propus - dacă vorbim despre ce trebuie schimbat - ca un om ca tine să nu mai trebuiască să stea 4 ani aici şi abia apoi să trebuiască să ia o decizie. Asta trebuie să se schimbe.

Reem: Da, pentru că şi eu am ţeluri ca

Angela Merkel: …oricare altul, da…

Reem:…exact, ca oricare altul. Vreau să studiez. Este într-adevăr dorinţa şi ţelul meu, pe care vreau să-l ating. Nu e deloc plăcut să văd cum alţii se pot bucura de viaţă şi cum eu nu pot face acest lucru împreună cu ei.

Angela Merkel: Mmh. Înţeleg acest lucru. Dar ştiu şi că uneori politica e dură. Acum când tu eşti în faţa mea, eşti un om foarte simpatic. Însă ştii şi tu că în taberele de refugiaţi palestinieni din Liban sunt încă mii şi mii de persoane. Dacă spunem acum: ,,puteţi veni cu toţii aici. Voi toţi din Africa puteţi veni. Cu toţii veniţi. Nu putem face însă acest lucru. Acum noi suntem în această situaţie dificilă, şi unicul răspuns pe care îl putem da este să nu se aştepte prea mult înainte de a se lua o decizie privind cererile de azil. Însă unii vor trebui să se întoarcă înapoi. Cred că în decursul unui an vom rezolva toate aceste cazuri… Oh, hai. te-ai descurcat de minune.

Moderator: Doamnă cancelar, nu cred că merge aşa cu „te-ai descurcat de minune”. Este o situaţie extrem de dificilă.

Angela Merkel: Ştiu că este o situaţie dificilă, şi de aceea vreau să o mângâi puţin. Pentru că nu vrem să vă punem în astfel de situaţii. Şi pentru că ţi-e greu şi că totuşi ai reuşit să descrii extraordinar situaţia în ce situaţie se poate ajunge. Da?

Deznodămând: Ciocnirea lumilor

Reem Sahwil, fetița de 14 ani care a plâns în faţa Angelei Merkel, nu va fi expulzată de autorităţile germane. Cel puţin deocamdată. Asta spune primarul din Rostock. „Este bine că Angela Merkel m-a ascultat şi că şi-a spus deschis părerea. Acum, nu-mi rămâne decât să sper că totul se va rezolva”, spune Reem, care a devenit simbol pentru situaţia refugiaţilor care vin în număr mare în Germania. Valul de simpatie pe care l-a atras fetiţa a fost umbrit de o declaraţie antisemită făcută de aceasta. „Sper ca într-o bună zi să nu mai existe acest stat. Sper ca ţara să nu se mai numească Israel, ci Palestina”, a spus Reem jurnaliştilor de la Die Welt.