Criza imigranților, sursă de venituri pentru unii europeni

Data publicării:
sofer

Jurnaliştii de la Sunday Mirror au publicat fotografii cu un şofer, despre care spun că este bulgar. Omul primeşte bani de la imigranţii clandestini ca să îi ducă ilegal în Anglia. Imaginile ar fi fost surprinse în momentul în care camionul a ajuns în Marea Britanie. Şoferul încasează 1.200 de lire, iar trei oameni sar din camion.

Noua Junglă a Europei ascunde tot felul de drame. Un reporter BBC a stat de vorbă cu o avocată din Etiopia, care a fugit din ţara ei în căutarea unui trai mai bun în Europa. Visul ei este spulberat însă sistematic de poliţiştii francezi care nu îi permis să treacă frontiera în Marea Britanie.

Beybe, avocată din Etiopia: „Nu suntem animale, suntem oameni, venim pentru a primi drepturile noastre. Nu le primim. Fără mâncare, fără apă, încercăm să ajungem la graniţă, să trecem frontiera, dar nu avem ocazia”.

Un alt caz disperat este al unui tânăr afgan, fost interpret pentru soldaţii americani, care a trebuit să fugă din ţara lui după ce a fost ameninţat de talibani. Este atât de speriat încât nu vrea să îşi dezvăluie identitatea.

„Am fost translator în Afganistan şi din această cauză, talibanii m-au avertizat să nu mai colaborez cu americanii. Lucram cu cetăţeni amenicani, de aceea am fugit”, a povestit tânărul.

Potrivit statisticilor, în tabăra din Calais sunt aproape 4.000 de imigranţi şi lor li se alătură în fiecare zi alţi 150. Autorităţile franceze au acordat azil anul trecut doar pentru 700 de imigranţi din Calais şi au deportat 1.200. Asta nu îi sperie însă.

În ultimele trei luni, aproape 19.000 de oameni au încercat să intre ilegal în Marea Britanie cei mai mulţi prin Eurotunel.

De cealaltă parte a Canalului Mânecii, britanicii sunt furioşi că mulţi dintre imigranţii care reuşesc să ajungă în Regatul Unit sunt trataţi regeşte: cazaţi la hoteluri pe banii statului, primesc mâncare, băutură şi bani de buzunar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri