Sari la conținut

Dacian Cioloș: Guvernul va aproba un prim pachet de măsuri pentru românii afectați de cutremurul din Italia

Guvernul va adopta un prim pachet de măsuri de sprijin pentru românii răniți și afectați de cutremurul din Italia, a declarat luni premierul Dacian Cioloș, în deschiderea ședinței extraordinare a Executivului.

Am pus pe agenda ședinței de Guvern extraordinare de astăzi un prim pachet de măsuri de sprijin pentru românii răniți și afectați de cutremurul din Italia. Avem, deci, astăzi pe agenda ședinței o Hotărâre de Guvern pregătită de Ministerul Muncii și de Ministerul de Externe prin care urmează să acordăm ajutoare de urgență pentru rudele persoanelor decedate”, a anunțat premierul.

Totodată, vom asigura sprijin și pentru rudele celor care se deplasează din România în Italia pentru a ajuta persoanele care au fost afectate de această catastrofă. Avem, totodată, un ajutor specific pe care îl propunem pentru copiii care au rămas orfani”, a precizat Dacian Cioloș.