A scăpat şi din seismul din Italia, şi din naufragiul Costa Concordia

Data actualizării: Data publicării:
italianca supra

O tânără de numai 20 de ani, Nicole di Mario, finalistă la concursul Miss Umbria şi câştigătoare a premiului pentru eleganţă, a trecut deja prin două tragedii care au definit istoria recentă a Italiei: naufragiul vasului Costa Concordia şi seismul de săptămâna trecută, de la Amatrice, relatează Corriere di Rieti, citat de BFMTV.

italianca supra

În noaptea în care s-a produs cutremurul, Nicole se afla în vizită la părinţii săi, la Borbone, la 18 kilometri distanţă de Amatrice, localitatea rasă, practic, de pe faţa Pământului de seism, scrie News.ro.

„Am simţit că totul vibra. Mi-a fost foarte frică. Am ieşit şi nu ne-am mai întors în casă. Am petrecut noaptea afară, pe un teren de fotbal, apoi pe câmp”, a povestit studenta la Facultea de Ştiinţe ale Educaţiei, într-un interviu acordat după concursul Miss Umbria, la care a ajuns în finală. 

Ea venise la Borbonne pentru a-şi înmormânta bunica. Funeraliile au avut loc, în cele din urmă, joi, în piaţa satului, pentru că biserica nu mai era sigură.

Cutremurul în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 292 de oameni i-a adus aminte tinerei de un alt moment în care a trecut pe lângă moarte.

În 2012, ea se afla la bordul vasului Costa Concordia, când acesta a lovit o stâncă şi s-a scufundat. Naufragiul s-a soldat cu 32 de morţi.

„A fost o experienţă dramatică, înfricoşătoare. Am fost blocată în cabină, pentru că nava s-a înclinat pe o parte, apoi pe cealaltă. A trebuit să stau la coadă pentru a primi o vestă de salvare şi am reuşit să sar în ultima şalupă, cea cu numărul 25”, îşi aminteşte ea.

Însă în noaptea seismului, „sentimentul de neputinţă în faţa a ceea ce se întâmpla era şi mai puternic”, a subliniat Nicole.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri