Declarație surprinzătoare a Papei Francisc: Viața mea va mai dura puţin timp, doi sau trei ani

Data publicării:
papa

Papa Francisc a avut o discuţie degajată cu ziariştii care l-au însoţit în Coreea de Sud. El a recunoscut că una dintre nemulţumirile sale constă în faptul că nu îşi poate petrece vacanţa în afara Vaticanului. În vârstă de 77 de ani, Suveranul a vorbit şi despre mandatul său.

„Încerc să mă gândesc la păcatele şi greşelilele mele pentru a nu mă domina, pentru că ştiu că aceasta (n.red - viaţa) va mai dura puţin timp, doi sau trei ani şi apoi voi merge în casa Tatălui”, a spus Papa Francisc.

Suveranul Pontif a abordat şi un alt subiect sensibil, cel al posibilei renunţări la scaunul papal. El a spus că va urma exemplul Papei Benedict, care a demisionat din funcţie din cauza sănătătăţii precare, devenind primul papă din ultimii 600 de ani care a luat această decizie.

Mă puteţi întreba ce voi face dacă, într-o zi, nu mă voi simţi în stare să continui. Ei, bine, voi face acelaşi lucru, voi face acelaşi lucru. Mă voi ruga şi apoi voi face la fel. El (n.red. - Papa Benedict) a deschis o uşă care este instituţională, nu o excepţie”, a adăugat Suveranul Pontif.

Papa Francisc a devenit şeful bisericii catolice în martie anul trecut, după ce Papa Benedict a renunţat la şefia Vaticanului. Actual Suveran Pontif a spus că el şi papa emerit Benedict au o relaţie frăţească. Totuşi, Papa Francisc a recunoscut că simte, de multe ori, că are în preajmă un bunic, datorită vastei experienţe şi a înţelepciunii Papai emerit Benedict.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri