Donald Trump le mulțumește soldaților români în primul său discurs public rostit în Europa

Data actualizării: Data publicării:
trump discurs polonia

Mii de polonezi au scandat, minute în şir, numele lui Donald Trump. Preşedintele american s-a aflat la Varşovia şi a rostit primul său discurs public în Europa, în care a spus lumii care e viziunea sa despre Europa şi despre relaţia ei cu Statele Unite. În acest discurs, președintele american i-a amintit și pe soldații români, cărora le-a mulțumit că sunt alături de cei americani, polonezi și britanici.

„Suntem cu mândrie însoţiti pe această scenă de soldaţi americani, polonezi, britanici şi români. Vă mulţumim! (Faceţi o, n.r.) treabă bună!”, a spus liderul Casei Albe, în condițiile în care pe scena de pe care a rostit discursul erau reprezentanți ai celor patru armate. Cele patru forțe asigură apărarea consolidată a flancului estic al NATO, decisă după ce amenințarea rusă, mai ales după anexarea Crimeii, a devenit tot mai evidentă.

„Pentru cetăţenii acestei regiuni, America este dornică să extindă parteneriatul cu voi, ne dorim legături comerciale puternice în măsura în care vă dezvoltaţi economiile. Suntem pregătiţi să vă oferim accesul la surse alternative de energie, pentru ca Polonia şi vecinii ei să nu mai fie ţinuţi ostatici de un singur furnizor de energie”, a mai declarat Donald Trump, într-o aluzie la dependența energetică a Europei de Rusia.

„Acest continent nu se mai confruntă cu ameninţarea comunismului, dar acum trebuie să spun că în Occident sunt alte ameninţări la adresa stilului nostru de viaţă. Le vom înfrunta şi vom ieşi victorioşi. Dar există aceste ameninţări.  Avem o altă ideologie care încearcă să ne subjuge, aceea care exportă extremismul şi terorismul. Europa şi America au suferit atacuri teroriste, dar noi le vom pune capăt. La o reuniune istorică în Arabia Saudită, am cerut liderilor din Orientul Mijlociu să pună capăt acestor ameninţări teroriste care pun în pericol umanitatea, să-i lase fără teritoriu, fără finanţare, fără relaţii şi să distrugă orice sprijin ideologic. În timp ce noi primim în America oameni care ne împărtăşesc valorile, graniţele vor rămâne mereu închise pentru cei care sprijină ideologii extremiste”, a rezumat Donald Trump principalele măsuri luate de administrația sa.

În plin scandal, acasă, pe tema amestecului rus în alegerile americane, președintele a cerut Rusiei să nu mai destabilizeze Ucraina și a făcut o referire și la atacurile cibernetice, fără a le pune însă în relație directă cu Rusia.

„Luptăm din greu cu teroriştii islamişti şi vom învinge. Nu putem să-i acceptăm pe cei care nu ne împărtăşesc valorile şi care se fololosec de ură pentru a justifica activitățile violente. Occidentul se confruntă şi cu puteri care ne pun la încercare interesele. Ne confruntăm cu noi forme de agresiune, precum propaganda, atacuri cibernetice, iar noi trebuie să adaptăm Alianţa pentru a combate efectiv aceste ameninţări. Cerem Rusiei să pună capăt activității destabilizatoare din Ucraina şi sprijinului pe care îl oferă naţiunilor ostile precum Siria şi Iran şi să luptăm împotriva unui inamic comun”, a punctat liderul american, care vineri urmează să se întâlnească pentru prima dată față în față cu președintele rus Vladimir Putin.

Donald Trump a rostit un discurs istoric în Polonia și a avut cuvinte foarte frumoase la adresa țării și națiunii poloneze.

„Polonia e inima geografică a Europei, dar, mai mult, în poporul polonez vedem sufletul Europei. Naţiunea dvs e măreaţă, pentru că aveţi un spirit măreţ, iar spiritul vostru e puternic. Două secole, Polonia a fost atacată constant şi brutal. Chiar dacă a fost atacată şi graniţele şterse de pe harta, ea n-a putut fi ştearsă din istorie sau din inimi. În acele vremuri înnegurate v-aţi pierdut teritoriul, dar nu şti mândria. Vă admir sincer şi vă spun că de la fermele din zona rurală şi până la catedralele din oraşe, Polonia e prosperă, e puternică şi reuşeşte întotdeauna”, le-a spus liderul Casei Albe miilor de oameni care l-au aclamat entuziaști. „Sunteţi naţiunea mândră a lui Copernic. Vă mulţumim şi pentru asta!”, a declarat Trump, care i-a menționat apoi pe Chopin și Papa Ioan Paul al II-lea. 

La începutul discursului, președintele american menționase și contribuția la căderea comunismului a fostului lider polonez Lech Walensa, care se afla, de altfel, în public și s-a ridicat în picioare.

„Trebuie să obțineți ceea ce vă doriți. Întrebarea care se pune azi e dacă Occidentul își dorește să supraviețuiască, dacă mai avem încredere în valorile noastre, dacă suntem gata să le apărăm cu orice preț și dacă ne protejăm granițele. Mai avem oare dorința și curajul de a ne apăra civilizația în fața celor care vor să ne distrugă?

Putem avea cele mai mari economii și cele mai puternice arme, dar dacă n-avem valori puternice și familii puternice, atunci vom fi slabi și nu vom supraviețui”, a avertizat președintele american.

Dacă cineva uită de importanța acestor lucruri, le spun să vină într-o țară care n-a uitat aceste valori. Lăsați-i să vină în Polonia! Chemați-i aici, la Varșovia, să învețe istoria orașului. Când vor afla despre el, vor înțelege însemnătatea șoselei Ieusalim. Era cea care făcea legătură între estul și vestul orașului. Controlul acestui drum era foarte important în bătălia pentru Varșovia”, a declarat președintele Trump, evocând episoade din cel de-al Doilea Război Mondial pentru a lăuda dârzenia polonezilor.

„Triumful naţiunii poloneze în vremuri grele demonstrează că ce e bun va domina mereu răul. Pentru americani, Polonia a fost mereu un simbol al speranţei. Polonezii neînfricaţi şi americanii patrioţi au luptat umăr la umăr în războiul de independență şi în luptele care au urmat. Naţiunile luptă împreună în Afganistan şi Irak, împotriva unor inamici care ameninţă toată civilizaţia
Nu ați renunţat niciodată la independență, la libertate şi nici noi nu vom renunţa. Ţările noastre au o legătură specială formată de-a lungul unor timpuri istorice. E o legătură care se formează doar între două popoare care au luptat şi murit împreună pentru libertate. Dimensiunea acestei prietenii se vede chiar în capitală americană. Avem statui ale unor oameni care poartă nume poloneze. Acelaşi lucru e valabil şi în Varşovia, unde străzi poartă numele lui Washington şi aveţi un monument pentru Reagan. Mă aflu aici nu doar pentru a vizita ţara dvs, ci pentru a demonstra că această ţară e un exemplu pentru cele care vor să-şi câştige libertatea şi să-şi apere civilizaţia. Povestea Poloniei e povestea unui popor care nu şi-a pierdut speranţa, nu s-a lăsat doborât şi care nu și-a uitat originea”, a spus șeful Casei Albe.

Înainte ca președintele Trump să-și înceapă discursul din piața centrală a Varșoviei, prima-doamnă Melania Trump a fost cea care a  „încălzit” mulţimea. Ea le-a spus polonezilor că toată lumea ar trebui să fie lăsată „să-şi trăiască viaţa fără frică”.

Garantarea „securităţii” poporului american este piesa centrală a administraţiei preşedintelui Donald Trump, a declarat ea, exprimându-şi speranţa ca oamenii din întreaga lume să se bucure de aceeaşi siguranţă. Soţia lui Trump, care şi-a asumat un rol important în turneele în străinătate ale şefului statului, a salutat poporul polonez şi „frumoasa ţară” în care acesta trăieşte.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
President Trump Departs The White House En Route To New Jersey
Președintele Trump va vizita Polonia luna viitoare
President Trump Departs White House For First Overseas Trip
Primul turneu internațional al lui Donald Trump
Partenerii noștri