Sari la conținut

Escrocherie internațională de amploare, demascată în Olanda

 

Foto: Gulliver/GettyImages

Serviciul de informații și de anchete fiscale (FIOD), în colaborare cu Ministerul Justiției din SUA (DOJ), au efectuat miercuri și joi percheziții în zece locuri din Olanda.

Șase societăți olandeze sunt suspectate că ar fi jucat un rol de facilitator în această fraudă prin mesaje false care datează din 2012, a indicat FIOD într-un comunicat.

„Aceste scrisori, adresate personal destinatarilor, îi făceau pe aceștia din urmă să creadă că au câștigat un premiu”, că au câștigat la loterie sau că au primit o sumă de bani pe o linie „caritabilă”, a explicat FIOD.

Pentru a-și primi câștigul, victimele - aflate în SUA, Franța, Japonia - trebuiau să trimită o sumă de 20-45 euro sau un cec la o căsuță poștală în Olanda. În total, anchetatorii au identificat 300 de numere diferite de căsuțe poștale olandeze implicate în această rețea, notează Agerpres.

În timp ce societățile respective păstrau probabil o parte din bani „în chip de plată pentru serviciile aduse”, cea mai mare parte din pradă era transferată în conturi bancare aparținând principalilor presupuși infractori „care nu locuiesc probabil în Olanda”, au adăugat anchetatorii.

Razia a permis confiscarea a sute de mii de scrisori frauduloase, mii de plicuri conținând bani lichizi și cecuri, documente administrative, precum și o jumătate de milion de euro cash, ceasuri scumpe, lucrări de artă și mașini. Conturi bancare au fost, de asemenea, înghețate.

În SUA, DOJ a depus o plângere împotriva a două dintre societățile suspecte și a unui director olandez în numele a sute de mii de victime. Unii americani au trimis peste 18 milioane de dolari (16,13 milioane de euro) în fiecare an în cadrul acestei fraude masive.

Ancheta a început la sfârșitul anului 2015 în urma interceptării și confiscării unei mari cantități de scrisori suspecte prin vama aeroportului Schiphol din Amsterdam.

Serviciul antifraudă îi sfătuiește pe cetățeni - în special pe persoanele vârstnice și vulnerabile - să fie atenți: escrocii acționează uneori într-un mod atât de profesionist încât poate fi dificil să se observe o fraudă.

Pe aceeași temă