Europa codurilor roşii de caniculă. Temperaturile ajung la 44 de grade

Data publicării:
canicula europa 0807 GettyImages-173650798

După cinci zile consecutive de caniculă, maghiarii sunt încă sub cod roşu de temperaturi ridicate. Azi, termometrele vor indica până la 40 de grade Celsius în estul şi sud-estul ţării.

„Cel mai important e ca cei ce ştiu că nu suportă căldura - bătrânii, cardiacii - să stea în locuri umbrite şi răcoroase şi să se hidrateze. Ar trebui să evite băuturile carbogazoase, pe care să le înlocuiască cu apă sau ceai”, spune Győrfi Pál, purtător de cuvânt al Serviciului Naţional de Ambulanţă.

După-amiază, un front de aer rece ajunge deasupra Ungariei şi va aduce furtuni şi descărcări electrice. Şi pentru acest fenomen meteorologic, Ungaria a emis un cod roşu.

Valul de căldură le-a făcut probleme şi sârbilor, unde sunt temperaturi de până la 38 de grade Celsius. Autorităţile locale le-au recomandat șoferilor de tir să se hidrateze şi să evite să se deplaseze în intervalul orar 10-16, când, în cabină, temperaturile ajung şi până la 50 de grade.

Acest lucru afectează, în mod semnificativ, timpul de răspuns al şoferilor şi, în esenţă, distanţa de frânare. Din aceste motive, este important să îşi adapteze temperatura din vehicul, să folosească aerul condiţionat, ventilaţia sau să se răcorească în alt mod”, spune Boris Antić, reprezentant al Facultăţii de Transporturi.

Canicula va afecta, azi, mare parte din bătrânul continent. Cea mai gravă situaţie e în sud-estul Europei, unde e în vigoare codul roşu de caniculă, în Ungaria, Slovacia, Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Serbia. În afara acestei zone a fost instituit cod portocaliu, în centrul Europei. Chiar şi în Grecia, ţară obişnuită cu temperaturile mari în această perioadă, e cod galben. Mercurul din termometre va urca până la 37 de grade Celsius.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri