Sari la conținut

Fără concesii din partea SUA, Tratatul de liber schimb transatlantic „va eșua” (ministru german)

©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES

Americanii nu doresc să-și deschidă licitațiile publice pentru întreprinderile din Europa.Acest lucru este contrar liberului schimb, în opinia mea”, a denunțat numărul doi în guvernul german într-un interviu acordat cotidianului economic Handelsblatt. „Dacă americanii își vor menține această poziție, nu mai avem nevoie de un tratat de liber schimb și TTIP va eșua”, a avertizat el.

Acest avertisment a fost lansat în contextul în care Obama va inaugura duminică, împreună cu cancelarul german Angela Merkel, un târg industrial la Hanovra, cu o majoritate de produse made in Germany”, folosit ca lampă de lansare de către cei doi lideri pentru a-și apăra proiectul de acord în fața opiniei publice din țările lor.

La New York se va deschide luni o nouă rundă de negocieri asupra TTIP, a 13-a la număr din 2013. Oficial, Washingtonul, la fel ca Berlinul vizează un acord în acest an, dar divergențele par dificil de depășit până la sfârșitul anului.

Poziția americană se rezumă la cumpăra american în acest tratat, ceea ce nu este "acceptabil", potrivit ministrul german al economiei, care a avertizat că nu va aproba niciun fel de tratat care prevede un tribunal de arbitraj privat".

Acordul de liber schimb provoacă tensiuni în Germania, unde între 350.000 și 90.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Hanovra. Nu numai din teama nivelării prin scădere a standardelor de mediu și sanitare europene, dar, de asemenea, pentru că lasă posibilitatea companiilor multinaționale de a contesta legile unui stat în fața unei instanțe de arbitraj. În ceea ce privește acest ultim punct, administrația Obama a ținut să arate că este deschisă unei alternative.

„Cred că suntem în stare să găsim un compromis care să îndeplinească obiectivul nostru comun de protejare a investițiilor apărând în același timp interesul public”, a declarat secretarul de stat american al comerțului Penny Pritzker, într-un interviu pentru săptămânalul Der Spiegel. Administrația noastră vrea un acord și ne-am dori să-l obținem în acest an”, a mai adăugat ea.