Felipe, un rege modern pentru Spania

Data publicării:
felipe-2

Născut pe 30 ianuarie 1968, Felipe a avut prima apariţie publică importantă la vârsta de nouă ani, în 1977, când a fost numit prinţ de Asturia şi moştenitor al coroanei Spaniei. A terminat liceul în Canada şi a absolvit Dreptul la Universitatea din Madrid. Un prinţ Înalt de aproape doi metri, pasionat de sport, Felipe reprezintă o Spanie modernă.

Acum în vârstă de 46 de ani, Felipe este speranţa familiei regale spaniole, care trebuie să depăşească o perioadă marcată de scandaluri.

Felipe a fost mult timp unul dintre cei mai râvniţi prinţi moştenitori, iar Casa Regală spaniolă a păstrat tăcerea totală asupra relaţiilor lui sentimentale. Totul până la logodna cu Letizia Ortiz, în noiembrie 2003.

Letizia, o regină modernă. Fostă jurnalistă, ea a mai fost căsătorită cu un profesor

Legătura lui Felipe cu jurnalista Letizia Ortiz a fost criticată la vremea respectivă, pentru că viitoarea regină a Spaniei era divorţată. Născută pe 15 septembrie 1972, jurnalista a fost măritată timp de un an cu un profesor. Cei doi au divorţat în 1999, fără să aibă copii.

Prinţul Felipe s-a căsătorit în 2004 cu Letizia Ortiz şi au împreună două fetiţe, Lenor şi Sofia.

La scurt timp de la vestea abdicării regelui Juan Carlos, Letizia s-a aflat în atenţia iubitorilor modei de la Madrid. Într-o ţinută sobră şi elegantă, prinţesa de Asturia a înmânat premiile laureaţilor festivalului industriei modei spaniole, fără a face vreo referire la evenimentul care tocmai îi schimba fundamental viaţa, propulsând-o spre poziţia de regină.

Ea însăşi este un semn de modernitate: pentru că mariajul ei nu a mai ţinut cont de alianţele matrimoniale dintre casele regale, ea este prima regină a Spaniei născută în această ţară, în ultimii 137 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri