Focuri de armă în Marsilia, înaintea vizitei premierului francez

Data publicării:
manuel valls ministrul francez de interne afp

Premierul francez Manuel Valls este aşteptat la Marsilia

Postul de radio France Bleu Provence a anunţat pe contul său de Twitter că focurile de armă au vizat poliţişti şi au fost trase cu puşti Kalaşnikov. Martorii oculari vorbesc despre bărbaţi cu cagule care au tras focuri de armă în aer în jurul orei 10.30 (11.30 ora României), potrivit site-ului cotidianului Le Provence, anunţă Mediafax.

Directorul departamentului local de siguranţă publică, Pierre-Marie Bournique, susţine că au fost descoperite urme de gloanţe la câţiva metri de un vehicul al Bac (Brigada de combatere a criminalităţii).

O creşă din cartier a fost evacuată, în timp ce elevii colegiului Henri Barnier şi ai şcolii primare Saint-Andre La Castellane au primit ordinul de a rămâne în interior până la ora 13.00 (14.00 ora României) cel puţin.

GIPN (Grupul de intervenţie al poliţiei naţionale) se deplasează la faţa locului pentru investigaţii. Un avocat din Marsilia, contactat de France TV Info, susţine că au fost instituite puncte de control.

Potrivit ediţiei electronice a ziarului Le Figaro, focurile de armă ar putea avea legătură cu afacerile cu droguri ce au loc în regiune. În Marsilia, comerţul cu cannabis şi cocaină poate genera un profit de 100.000 de euro pe lună, într-un singur oraş, după cum a declarat o sursă din poliţia locală, citată de Le Figaro.

Premierul francez Manuel Valls este aşteptat luni la Marsilia pentru a discuta despre scăderea delincvenţei în oraş şi în departamentul Bouches-du-Rhône.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri