FOTO Captură impresionantă de arme în Serbia

Data actualizării: Data publicării:
6

Poliția sârbă a efectuat cea mai mare captură de arme din ultimii 15 ani, a anunțat miercuri ministrul de interne sârb, Nebojsa Stefanovic. În timpul operațiunii au fost arestate zece persoane.

2
2

Foto: mup.rs

Operațiunea s-a desfășurat în regiunea Apatin și Sombor (nord-vest) și a permis confiscarea „unei cantități foarte mari de arme”, a anunțat Nebojsa Stefanovic, potrivit Agerpres.

Au fost confiscate nouă kilograme de explozivi plastici, 20,7 kg de TNT, mai multe zeci de detonatoare, 111 grenade de mână, 12 grenade antitanc, două lansatoare de rachete, zece grenade pentru arme de foc, opt arme automate, două arme semiautomate, o mitralieră, șase pistoale, două carabine, o armă de calibru mic, 6.000 de gloanțe și o mină antitanc.

Ministrul sârb nu a precizat când a avut loc această operațiune, nici dacă există vreo legătură cu descoperirea, în urmă cu două săptămâni, a unui arsenal de arme lângă o casă ce aparținea familiei premierului Aleksandar Vucic.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Într-un raport din 2014, un centru de studii specializat cu sediul la Geneva, Small Arms Survey, estima că circa 25 de milioane de locuitori din Balcani dețineau între 3,6 și 6,2 milioane de arme de foc.

Potrivit estimărilor autorităților, în Serbia există până la 900.000 asemenea arme, în pofida celor șase campanii de recuperare a lor în schimbul unei amnistii, campanii lansate după asasinarea, în 2003, a premierului Zoran Djindjic. O măsură de amnistiere este de asemenea preconizată în Bosnia.

Aceste arme erau împrăștiate pe întreg teritoriul fostei Iugoslavii, în cadrul unei doctrine de „apărare teritorială” promovate de regimul comunist. Urma acestor arme s-a pierdut în haosul conflictelor care au marcat Iugoslavia în anii '90.

Armele din Balcani, a căror urmă s-a pierdut în timpul destrămării fostei Iugoslavii, ajung adesea în mâinile organizațiilor criminale din Europa de Vest, dar și a jihadiștilor.

În 2015, la Paris, teroriștii care au atacat redacția publicației de satiră Charlie Hebdo și comandourile care au atacat terasele de cafenele și restaurante, precum și sala de concerte Bataclan, erau de asemenea dotați cu astfel de arme.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri