Fotografiile cu clădiri publice în fundal ar putea fi interzise

Data publicării:
UE RAZBOI SELFIE

Potrivit unui amendament, care va fi discutat săptămâna viitoare la Bruxelles, va fi nevoie de permisiunea unei autorităţi competente pentru a realiza un selfie, de exemplu în faţa Turnului Eiffel sau a Coloseumului.

Potrivit unor surse de la Bruxelles, fotografiile în sine nu reprezintă o problemă, dar publicarea acestora pe reţelele de socializare ar putea încălca drepturile de autor.

Propunerea legislativă vizează în special fotografii profesionişti.

Mulţi se tem însă că şi turiştii obişnuiţi ar putea avea de suferit. Ei pot fi obligați să plătească o amendă sau chiar riscă sancțiuni penale în cazul în care vor posta astfel de fotografii pe rețelele de socializare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri