Sari la conținut

Franţa a depășit Marea Britanie și a devenit a cincea economie a lumii

Scăderea lirei sub 1,17 pentru un euro pentru prima dată după 2013 a făcut ca economia Marii Britanii să fie echivalentă, în 2015, cu 2,172 trilioane de euro, iar cea franceză să fie de 2,182.

Bun venit la Paris! Bun venit în Franţa! Bun venit! Pe scurt, acum este momentul, mai mult ca niciodată, să veniţi în Franţa. Acesta este mesajul, dar şi răspunsul pe care vreau să-l ofer celor care întreabă. Acesta este momentul. Parisul vă aşteaptă!”, a spus Manuel Valls, premierul Franţei.

Guvernul francez promite numeroase facilităţi pentru străinii care îşi mută afacerile în Franţa sau pentru francezii care se întorc în ţară: opt ani de taxe favorarabile, ghişeu unic pentru hârtiile administrative, unde se vor vorbi limbi străine, şi clase în limbile materne pentru copiii de expaţi.

Vrem să construim împreună capitala financiară a viitorului, să facem din Paris capitala finanţelor inteligente”, a precizat Manuel Valls.

Dar şi o altă capitală europeană vrea să câştige după posibilul exod al oamenilor de afaceri din Londra. Start-up-urile din oraş sunt încurajate să se mute la Berlin de mai multe postere uriaşe care vor circula săptămâna asta prin capitala britanică.

Campania publicitară este plătită de un partid politic liberal german, care consideră că Berlinul are infrastructură mai bună, mai multe locuri de muncă şi mai multe locuinţe decât Londra.