Găgăuzia amenință cu secesiunea

Data publicării:
gagauzia

El a adăugat că prin apropierea de Uniunea Europeană şi îndepărtarea de Rusia, Găgăuzia şi-ar pierde principalul partener economic.

„În realitate, vrem să rămânem în hotarele Republicii Moldova cu statutul actual autonom. Dar Guvernul de la Chişinău promovează o politică de divizare a țării. Autoritățile centrale doresc aderarea Republicii Moldova la NATO şi UE. Noi şi populația din Transnistria ne opunem acestei idei”, a declarat başcanul Mihail Formuzal, potrivit Mediafax.

„Noi producem vinuri şi produse agricole care ulterior sunt vândute în Rusia. Nu le vom putea vinde în UE. Dacă Rusia ne taie cordonul ombilical, vom fi distruşi. Prin urmare, în cazul în care Guvernul moldovean va încheia cu orice preț Acordul cu UE, noi ne vom proclama independența", a mai afirmat Formuzal.

După Transnistria, Găgăuzia este a doua regiune ca mărime din Republica Moldova care urmăreşte desprinderea de Chişinău şi apropierea de Moscova. Autorităţile separatiste au organizat un referendum la începutul anului în care locuitori regiuni au votat masiv în favoarea intrării în Uniunea Vamală susţinută de Rusia.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri