Gazprom ameninţă Europa cu restricţii la gaze

Data publicării:
gazprom crop-3

Ucraina şi Rusia nu s-au înţeles asupra preţului pe care Kievul ar trebui să-l plătească pentru gazul importat. Moscova cere 368 de dolari pe mia de metri cubi, dar Ucraina susţine că e prea mult şi, în consecinţă, refuză să-şi plătească şi datoriile. Prin urmare, Gazprom ţine robinetul închis.

Totuşi, nu sunt afectate livările de gaz rusesc spre Uniunea Europeană, prin conductele din Ucraina. Tocmai de aceea, ruşii se tem că statele europene ar putea ajuta Kievul să-şi refacă rezervele chiar cu gazul lor.

În aprilie, Ucraina a semnat un contract cu Slovacia pentru a primi gaz din Europa, dar deocamdată nimeni nu ştie din ce surse se va face livrarea. Precaut, preşedintele Gazprom îşi ameninţă clienţii europeni cu restricţii, fără a preciza deocamdată ce fel de măsuri va impune dacă Ucraina primeşte gaz rusesc.

Declaraţiile vin în contextul în care şi Uniunea Europeană se pregăteşte să impună Rusiei a treia serie de sancţiuni economice, dacă până luni Moscova nu dovedeşte că susţine planul de pace al preşedintelui ucrainean. Un nou set de restricţii ar afecta serios economia Federaţiei, a recunoscut ministrul rus de resort.

„Regretăm faptul că armistiţiul de încetare a focului nu a pus capăt ostilităţilor în estul Ucrainei. Aşteptăm să fie luate măsuri concrete până luni”, a spus Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European.

Tot până luni, preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko a prelungit încetarea focului în regiunile Doneţk şi Lugansk. Totuşi, violenţe nu au contenit. Patru soldaţi au fost ucişi, iar alţi cinci au fost răniţi într-un schimb de focuri în oraşul Kramatorsk. Un morman de fiare - aşa arată blindatele armatei ucrainene, după un asalt surpriză al miliţiilor proruse. Militarii ucraineni spun că separatiştii au atacat simultan câteva posturi aflate în zonă.

În tot acest timp, Gazprom ar putea deveni acționar majoritar în petrolul românesc. Rușii ar dori să cumpere aproape un sfert din compania OMV, cea care deţine majoritatea rezervelor de petrol şi gaze ale României. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri