Giulgiul din Torino, expus public

Data publicării:
giulgiul din torino

Potrivit legendei, chipul si corpul lui Iisus Hristos s-au imprimat pe pânză, după crucificare. Materialul, lung de patru metri va fi expus mai mult de două luni în catedrala din Torino. Papa Francisc va veni aici pe 21 iunie, pentru a vedea giulgiul.

„Aceasta nu este, în mod clar, o chestiune religioasă pentru că nu este un obiect religios sau de adulaţie, dar poate ajuta credinţa”, a declarat Cesare Nosiglia, arhiepiscop de Torino.

Autorităţile civile ale oraşului din nordul Italiei se pregătesc pentru creşterea numărului de turişti în următoarele două luni.

„Sute şi sute de pelerini vor veni în oraşul nostru timp de 67 de zile. În mod cert îi vom primi cu braţele deschise, în cel mai bun mod”, a declarat Piero Fassino, primarul oraşului Torino.

Giulgiul a fost expus ultima dată publicului larg în urmă cu cinci ani. În 1988, materialul a fost examinat pentru a i se stabili vechimea, iar specialiştii au constatat că acesta datează din Evul Mediu.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri