Grav accident feroviar în Franța

Data publicării:
accident tren France Bleu Herault
Foto: France Bleu Hérault
accident tren France Bleu Herault
Foto: France Bleu Hérault

Aproximativ zece persoane au fost grav rănite, iar alte aproximativ 50 au fost rănite uşor într-un accident de TER (Transport express régional) la Crès, la est de Montpellier, potrivit serviciilor de salvare, relatează AFP, citată de News.ro.

Un copac s-a prăbuşit pe calea ferată pe care circula garnitura regională, ce efectua o legătură între Nîmes şi Montpellier. Răniţii se află în stare de „urgenţă relativă sau absolută”, au precizat serviciile de salvare.

Potrivit France Bleu Hérault, furtunile din ultima perioadă au provocat prăbuşirea copacului.

Trenul s-a lovit de copacul dezrădăcinat în timpul unei puternice furtuni însoţite de grindină care s-a abătut asupra Montpellierului şi Héraultului miercuri după-amiaza, au precizat salvatorii, citaţi de Le Figaro.

La nivelul (localităţii) Lunel, către ora locală 15.45 (16.45, ora României), un TER a percutat cu 140 de kilometri pe oră un copac căzut pe calea ferată în urma unor furtuni de o rară violenţă în regiune”, a anunţat SNCF.

Pompierii şi poliţia se află la faţa locului. Accesul este foarte complicat. Există grindină mare”, adaugă compania feroviară, care nu oferă precizări despre numărul pasagerilor sau al victimelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri