Sari la conținut

Grecia intră în două săptămâni în incapacitate de plată

Statul elen are nevoie de bani pentru a plăti salariile angajaţilor din sistemul public, pensiile şi facturile ajunse la scadenţă.

Este vorba de aproximativ 2,5 miliarde de euro până la sfârşitul acestei luni. Iar singura soluţie este deblocarea unei noi tranşe din împrumutul acordat de creditorii internaţionali. Însă o nouă încercare a Atenei de a convinge Bruxellesul de bunele sale intenţii s-a soldat cu un eşec.

„Din păcate, nu am ajuns la o înţelegere. S-a păstrat un climat pozitiv pentru a rezolva asta cât mai repede posibil şi până când lichidităţile să devină o problemă, ceea ce, dacă este să vorbim despre timp, s-ar putea întâmpla în următoarele săptămâni”, a declarat Yannis Varoufakis, ministrul grec de finanțe.

Creditorii internaţionali spun că au fost înregistrate unele progrese, dar pentru deblocarea unei noi tranşe din împrumut este nevoie de angajamente clare şi de măsuri de austeritate. O misiune ce pare imposibilă pentru guvernul de extremă-stânga de la Atena, cred mulţi parlamentari germani.

Este foarte greu pentru mine să discut despre subiectul Grecia, pentru că dăm bani, dăm bani şi iar dăm bani”, spune Lars Klingbeil, parlamentar german.

Germanii spun că sunt contributori importanţi la bugetul UE şi de aceea vor să şi ştie exact ce se întâmplă cu banii lor.

Părerea oamenilor despre Grecia este: Iau banii şi, când nu le mai ajung, cer alţi bani. Dar schimbări în ţara lor nu vor să facă”, a punctat Dirk Ulbricht, cercetător la Institutul german de Cercetări Economice.

Nivelul sărăciei a crescut extrem de mult, mulţi oameni suferă de foame, nici vorbă să plece în concediu, nu au locuri de muncă. Unii dintre ei trăiesc din pensia bunicii, şase persoane dintr-o pensie. Este destul de greu”, arată Dimitrios Karafilidis, proprietarul de origine elenă al unui restaurant din Berlin.

Pentru a obţine bunăvoinţa creditorilor, Grecia a plătit către FMI o rată de peste 750 de milioane de euro.

Întreaga datorie externă a Greciei depăşeşte 300 de miliarde de euro.